Florin Mergea este marea surpriză a precalificărilor din etapa a doua a Campionatului Național Digital pe Circuit Betano

Autor: Promotor 24 apr. 2020 Știri auto

Florin Mergea este marea surpriză a precalificărilor din etapa a doua a Campionatului Național Digital pe Circuit Betano. Vicecampionul olimpic la tenis a fost cel mai rapid în această săptămână pe Red Bull Ring dintre toți cei peste 130 de participanți. Acesta a fost cronometrat cu 1:29.521.

Intră în Galeria FOTO

Acesta este urmat în clasament de câștigătorii celor două curse din prima etapă, Cristian Moisescu (1:29.563) și Mihai Drăgan (1:29.597). Liderul clasamentului general Claudiu Clima a înregistrat al 8-lea timp al săptămânii, cel mai bun timp al său fiind de 1:29.865.

La fel ca în prima rundă, diferența dintre primul și ultimul calificat pentru etapă este extrem de mică, fiind de mai puțin de o secundă, mai exact 00.779.

Mergea, unul dintre piloții esports care au făcut progrese remarcabile în ultimii ani, este pe locul 6 la general după prima etapă, atunci când a încheiat cursele pe 6, respectiv 7.

De altfel, precalificările din această săptămână au fost dominată de piloții esports, cel mai bine clasat dintre piloții licențiați ai Federației Române de Automobilism Sportiv fiind campionul de la autoslalom, Leo Borlovan, cu al 9-lea timp.

Printre piloții care și-au asigurat un loc în cursa care va avea loc în această seară de la ora 23:00, în direct pe Pro X, se mai numără Alex Mirea și Raul Badiu. Federația le-a asigurat wildcarduri lui Adi Iliescu și Norbert Maior. Primul este campion național de juniori la viteză în coastă, iar al doilea campion național de juniori la raliuri.

După prima etapă, liderul clasamentului general din Campionatul Național Digital pe Circuit este Claudiu Clima, cu 35 de puncte. În precalificările pentru etapa de astăzi, Clima a bifat al 8-lea timp.

Cursa va debuta de la ora 22:30, cu calificările pentru stabilirea ordinii de pe grila de start, în direct pe canalul de Youtube al FRAS, iar de la ora 23:00, va debuta prima dintre cele două curse ale acestei etape, în direct pe Pro X.

Cei care doresc să parieze pe câștigătorii acestei curse o pot face pe site-ul Betano. Tipurile de pariuri posibile sunt:

– Calificări- Câștigător

– Manșa 1 – Câștigător/ Termină pe podium / Cea mai bună poziție finală H2H între participanți

– Manșa 2 – Câștigător/ Termină pe podium / Cea mai bună poziție finală H2H între participanți

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide