Formula 1: Leclerc câștigă în fața lui Sainz prima cursă din 2022. Abandon pentru piloții Red Bull

Autor: Mihai Morcovescu 21 mart. 2022 Știri auto

Pilotul Ferrari Charles Leclerc a câștigat cursa de debut din noul sezon de Formula, care s-a desfășurat pe circuitul de la Sakhir. Aflat la cea de-a treia victorie din carieră, monegascul l-a devansat pe colegul său, spaniolul Carlos Sainz. Astfel, „Scuderia” a reușit prima „dublă” din ultimii trei ani, după cea de la Singapore (2019).

Leclerc a obținut și punctul bonus deoarece a stabilit cel mai rapid timp pe un tur de circuit. Podiumul a fost completat de septuplul campion mondial Lewis Hamilton. Gran Prix-ul din Bahrain a fost unul de coșmar pentru piloții Red Bull, care au fost nevoiți să abandoneze în ultimele trei tururi ale cursei.

Ferrari face o dublă istorică în Bahrain

INTRĂ ÎN GALERIA FOTO

Plecat din pole-position, Leclerc a condus cursa de la un capăt la altul. Timp de trei, monegascul a dus o duel epic cu campionul mondial en-titre Max Verstappen. În cele din urmă, pilotul de la Ferrari a trecut primul linia de sosire, aducând prima victorie pentru echipa sa din 2019 încoace.

Coechipierul lui Leclerc, Carlos Sainz, a profitat de problemele tehnice pe care le-a avut Verstappen pe final de cursă. Cu trei tururi înainte de final, spaniolul l-a depășit de campionul mondial și a încheiat cursa al doilea, marcând, astfel, un debut de senzație pentru Ferrari în noul sezon de F1. Tot din cauza unei probleme mecanice a fost nevoit să abandoneze şi cel de-al doilea pilot Red Bull, mexicanul Sergio Perez.

Surpriza serii a fost danezul Kevin Magnussen, care a încheiat cursa pe locul 5. Au fost primele puncte pentru Haas din 2020 încoace. Cel de-al doilea pilot al team-ului american, Mick Schumacher, s-a clasat al 11-lea, obținând, astfel, cea mai bună clasare de până acum.

O altă evoluție apreciată au avut-o piloții de la Alfa Romeo. Venit de la Mercedes-AMG, finlandezul Valtteri Bottas a terminat pe 6, în timp ce debutantul chinez Guanyu Zhou a prins locul 10 și, implicit, primul său punct din carieră.

Următoarea cursă de Formula 1 va avea loc pe 27 martie, pe circuitul stradal de la Jeddah, în Arabia Saudită.

Clasament Marele Premiu de la Bahrain:

1. Charles Leclerc (Monaco/Ferrari) 1h 37:33,584
2. Carlos Sainz Jr (Spania/Ferrari) +5,598
3. Lewis Hamilton (Marea Britanie/Mercedes) +9,675
4. George Russell (Marea Britanie/Mercedes) +11,211
5. Kevin Magnussen (Danemarca/Haas) +14,754
6. Valtteri Bottas (Finlanda/Alfa Romeo) +16,119
7. Esteban Ocon (Franţa/Alpine Renault) +19,423
8. Yuki Tsunoda (Japonia/Alpha Tauri) +20,386
9. Fernando Alonso (Spania/Alpine Renault) +22,390
10. Zhou Guanyu (China/Alfa Romeo) +23,064
11. Mick Schumacher (Germania/Haas) +32,574
12. Lance Stroll (Canada/Aston Martin) +45,87
13. Alexander Albon (Thailanda/Williams) +53,932
14. Daniel Ricciardo (Australia/McLaren) +54,975
15. Lando Norris (Marea Britanie/McLaren) +56,335
16. Nicholas Latifi (Canada/Williams) +61,795
17. Nico Hulkenberg (Germania/Aston Martin) +63,829

Abandonuri: Pierre Gasly (Franţa/Alpha Tauri), Max Verstappen (Olanda/Red Bull) şi Sergio Perez (Mexic/Red Bull).

Sursa: Formula 1

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: Formula 1


Mihai Morcovescu
Mihai Morcovescu
Sunt ziarist cu o experiență de peste 20 de ani în presa sportivă și auto din România, atât în print, cât și în online. Am scris de-a lungul timpului la Agerpres, Sport XXI, Jurnalul Național, Gazeta Sporturilor, ProSport, Autocar, AutoMotorsiSport.ro, Auto.ro, etc. De asemenea, am făcut ... citește mai mult

Comentarii
Inchide