Fost pilot de Boeing 747, actual șofer de dubă. Povestea tânărului aviator

Autor: Elena Luchian acum 2 luni Știri

Un fost pilot de la British Airways a lăsat manșa pentru a trece la volanul unei dube. Trimis în concediu de către compania aeriană, Peter Login lucrează acum ca șofer pentru un lanț de magazine.

GALERIE FOTO

Pandemia de coronavirus a blocat la sol avioanele British Airways pe rutele pe care pilota Peter Login. Trimis acasă în concediu cu doar 50% din salariu, ca și colegii săi care decolau de pe aeroportul Gatwick, tânărul pilot s-a reorientat. A devenit șofer la Tesco, cel mai mare lanț de supermarketuri din Regatul Unit.

Fost pilot și actual șofer, Peter și-a făcut publică povestea pe o rețea de socializare și mai multe publicații din Regat au preluat-o.

Tânărul Login, în vârstă de 31 de ani, a început să lucreze la noul său loc de muncă sâmbăta trecută. Acum nu mai transportă sute de pasageri în jurul lumii, ci livrează alimente celor izolați la domiciliu din cauza epidemiei de coronavirus.

Iubita lui Peter, Marianne Whiston, lucrează în prima linie. Având și ea o carieră în aviație, Marianne face acum muncă voluntară la două spitale unde sunt tratați bolnavii de coronavirus.


Sursa foto: Twitter/Facebook


Comentarii
Inchide