Isuzu a prezentat la Salonul Auto de la Tokyo un concept pe care ei îl numesc MUV, sau Multi Utility Vehicle. Acesta arată ca o autorulotă, dar poate fi configurată după placul proprietarului. Modelul are la bază un Isuzu Elf, o camionetă cu cabină, pe care a fost montată o extensie neagră cu accente aurii.
O ușă tip aripă de pescăruș și un panou lateral rabatabil se deschid pentru a dezvălui un spațiu confortabil, care arată mai mult ca un decor de teatru decât ca o camionetă. Carscoops relatează că podeaua extensiei este din lemn și dispune de șine de fixare, rafturi modulare și mobilier adevărat. Deși se preconizează că Isuzu Elf MUV nu va ajunge prea curând în showroom-uri, conceptul evidențiază cât de multă imaginație poate fi stoarsă dintr-un vehicul comercial.
Intră AICI pentru a vedea galeria foto cu Isuzu Elf MUV.
Camioneta japoneză nu poate fi convertită doar într-o autorulotă. Isuzu a mai prezentat și într-o adevărată casă pe roți, prin versiunea Be-Cam GeoRoam. Aceasta este bazată pe o versiune mai lungă și mai lată a Isuzu Elf. Interiorul arată ca un mini apartament, cu tonuri calde și multe suprafețe din lemn. Aveți la dispoziție o zonă de luat masa, o bucătărie complet echipată, o canapea care se transformă în pat și un dormitor separat în spate, dotat cu un proiector pentru sesiuni de film târzii.
Intră AICI pentru galeria foto cu Isuzu Elf Be-Cam GeoRoam.
Cu o lungime totală de 6,7 metri și o lățime de 2,2 metri, modelul vine cu un motor turbodiesel de 3 litri, ce trebuie să propulseze o autoutilitară de peste 5 tone. Puterea, de până la 173 de cai putere, este transmisă către ambele punți printr-o transmisie automată cu dublu ambreiaj și nouă trepte. Alternativ, există un Elf cu emisii zero, alimentat de un motor electric de 161 de cai putere, alimentat de un pachet de baterii modulare oferite în capacități de 60, 100 sau 180 kWh.