FOTO E63 şi e plin de AMG. Peste 600 de cai şi ceva mai distractiv decât launch control!

Autor: Alexandru Banu acum 4 ani Știri

Tobias Moers, preşedinte Mercedes – AMG, a vorbit prima oară despre E63 AMG pentru Autocar. Pe lângă pozele spion pe care le vedem în galeria foto, am aflat că vor exista atât versiuni un pic sub 600 de cai, cât şi peste. Cele cu „peste” ar trebui, conform ultimelor modele lansate, să aibă şi un „S” în denumire.

Toate E-urile 63 scoase de Mercedes-AMG vor ave atracţiune integrală. Aici vine rezolvarea preşedintelui, despre care a vorbit. Maşinile vor avea un soft care trimite „pe” spate toată puterea, adică 100%. Asta pentru cei care-şi doresc să simtă maşina 100%. Clienţi vechi care îşi iau noul E63 AMG sau cei noi care tocmai din acest motiv şi-l iau. Ca să se distreze cu un drift, două, trei, patru.

NOUL MERCEDES E63 AMG (FOTO)

Până azi, se mai ştie ca modelul cel mai dotat – cu peste 600 de cai – va atinge suta la oră în sub 4 secunde (cel mult 3.6s cât face actualul E63 S). Maşina va fi arătată prima oară oficial la începutula anului, la Salonul Auto de la Detroit.



Comentarii
Inchide