FOTO-VIDEO: Le Mans Classic 2012, surprins în imagini

Autor: Tudor Rus 04 ian. 2013 Știri auto

Ce este de fapt Le Mans Classic? O competiţie amicală, ale cărei baze au fost puse în 2002 şi care a ajuns în 2012 la cea de-a şasea ediţie. Regula este simplă, evenimentul îşi doreşte să reînvie spiritul faimoasei curse de anduranţă, pasionaţii participând cu mic cu mare la diverse mini-curse, ce se întind pe durata a două zile.

Succesul competiţiei organizate de Automobile Club de l’Ouest a avut tendinţe de creştere de la an la an, după ce în 2010 a reuşit să strângă 100.000 de participanţi – spectatori şi concurenţi – faţă de cei 30.000 prezenţi la prima ediţie.

Artistul francez Laurent Nivalle a reuşit să surprindă ediţia de anul trecut într-o serie de imagini care vorbesc de la sine, postate ulterior pe pagina sa de Facebook. Mai mult, fotograful a realizat un material video de aproape două minute, în care a concentrat esenţa, plăcerea şi emoţia create de acest eveniment.

Materialul VIDEO este disponibil mai jos, în vreme ce imaginile din timpul curselor pot fi regăsite în GALERIA FOTO de mai sus.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide