Furnizorul de baterii Tesla, LG Energy Solution, va construi o nouă fabrică în Europa

Autor: Mihai Morcovescu 30 iul. 2022 Știri auto
Furnizorul de baterii Tesla, LG Energy Solution, va construi o nouă fabrică în Europa

Divizia de baterii a gigantului tehnologic LG, furnizor pentru mari producători de vehicule electrice, va construi o nouă fabrică în Europa. Reprezentanții LG Energy Solution (LGES) anunță că se află în căutarea unor locații pe Bătrânul Continent pentru ridicarea viitoarei unități de producție.

Obiectivul companiei asiatice este acela de a crește producția din Coreea de Sud și China, dar și din afara Asiei. Furnizor pentru vehicule electrice produse de General Motors, Ford, Volkswagen sau Stellantis, LGES dorește să răspundă, astfel, cererii crescute din Europa pentru bateriile cilindrice. Este vorba despre același tip de acumulatori pe care le folosesc modelele Tesla și Lucid.

Capacitatea de producție LGES în Europa este acum de 34%

„Odată cu reducerea deficitului de cipuri și planurile producătorilor de a lansa noi modele va exista o cerere uriașă pentru baterii cilindrice. Ne așteptăm ca acest lucru să se întâmple în a doua jumătate a acestui an, pe fondul unei cereri crescânde de vehicule electrice în rândul clienților”, a declarat directorul financiar Lee Chang Sil.

În momentul de față, LGES deține o singură fabrică în Europa. Aceasta este situată,  în orașul polonez Wroclaw. Decizia de a construi o nouă uzină vine în contextul unor estimări optimiste privind viitorul mașinilor cu emisii zero.

Deocamdată, nu se cunoaște valoarea noii investiții. Nu se știe nici când vor demara lucrările și nici când ar trebui să fie finalizate. Cu atât mai puțin nu există informații legate de capacitatea de producție. Cert este că au fost contactate mai multe guverne din Europa pentru viitorul amplasament.

„Capacitatea de producție actuală este bazată mai mult în Asia (59%) și în Europa (34%). Spre comparație, în America de Nord  aceasta este de doar 7%. De aceea ne propunem să creștem capacitatea de producție la 45% până în 2025. Astfel, portofoliul global de operațiuni se va echilibra. În Asia va fi de 35%, iar în Europa 20% ”, au explicat oficialii LGES.

LGES intenționează ca începând cu 2023 să vândă baterii cu fosfat de fier litiu (LFP) fabricate în uzina din China. În același timp, coreenii doresc să adauge o nouă linie de producție de baterii LFP la sit-ul din statul american Michigan un an mai târziu. În acest fel va fi onorată cererea mare din America de Nord.

Sursa: Automotive News

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: ProMotor


Mihai Morcovescu
Mihai Morcovescu
Sunt ziarist cu o experiență de peste 20 de ani în presa sportivă și auto din România, atât în print, cât și în online. Am scris de-a lungul timpului la Agerpres, Sport XXI, Jurnalul Național, Gazeta Sporturilor, ProSport, Autocar, AutoMotorsiSport.ro, Auto.ro, etc. De asemenea, am făcut ... citește mai mult

Comentarii
Inchide