Gabriela Firea: „Au început testele statice şi dinamice la structura de rezistență a Podului Ciurel”

Autor: ProMotor 01 ian. 2020 Știri auto

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, anunță că luni au început testele statice și dinamice la structura de rezistență a Podului Ciurel, precizând că în primăvara anului 2020 se va putea circula pe acest segment de drum, potrivit unui comunicat transmis de Municipalitate.

„Așa cum am promis, realizarea primei etape a proiectului „Străpungere Ciurel – Nod Rutier Virtuții” se apropie de final, iar în primăvara anului viitor, bucureștenii vor putea circula pe Podul Ciurel, un obiectiv de învestiții extrem de important pentru fluidizarea traficului din Capitală. Astăzi au început primele teste statice şi dinamice la structura de rezistență a podului, în conformitate cu legislația în vigoare. Acestea vor fi transmise spre analiză către proiectant şi expert urmând că, în perioada următoare, să primim rezultatele și să realizăm o nouă serie de teste. Reamintesc faptul că acest proiect, inițiat în urmă cu 12 ani, a fost preluat cu un grafic de execuție de doar 10 %, iar în prezent, nodul Virtuții, componentă a acestei învestiții, este realizat în proporție de 90%”, a anunțat primarul general, Gabriela Firea.

Procentul de finalizare de 90% a acestui proiect a fost însă anunțat de Firea încă din vara anului 2018.

Practic, în acest moment, Gabriela Firea înaintează un procent pe care l-a mai prezentat acum mai bine de un an.

De asemenea, în ceea ce privește cea de-a două etapă, Nod Virtuții-Uverturii – adică partea cea mai importantă a proiectului, şi aici vorbim de drumul care să ajungă la A1 şi care să fluidizeze traficul în Militari, Firea nu comunică ceva nou.

„Primarul General a dat ordinul de începere a proiectării, iar în prezent se lucrează la elaborarea proiectului tehnic. De asemenea, a fost redefinit coridorul de expropriere pentru această etapă, realizându-se astfel economii substanțiale la bugetul local: în proiectul inițial erau afectate 200 de clădiri, iar noul proiect prevede aproximativ 20 de imobile ce urmează a fi expropriate”, potrivit comunicatului de luni.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide