Galerie FOTO: Mercedes-Benz EQV, cu 204 CP şi autonomie de peste 400 km

Autor: Cristian Agatie 20 aug. 2019 Știri auto

Conceptul lui Mercedes-Benz EQV a fost prezentat în primăvară, în cadrul Salonului Auto de la Geneva, iar la Frankfurt vom putea admira deja versiunea de serie. Motorul electric al acestuia are o putere de 150 kW (204 CP) şi este amplasat pe puntea faţă. Este alimentat dintr-o baterie Li-Ion amplasată în podeaua maşinii. Capacitatea acesteia este de 90 kW, ceea ce-i permite o autonomie de 405 km (valoare provizorie). Viteze maximă atinsă de Mercedes-Benz EQV este de 160 km/h.

Sistemul de propulsie electric permite recuperarea energiei cinetice în fazele de cruising şi decelerare, astfel încât eficienţa este maximizată. Şoferul poate varia nivelul de frânare regenerativă folosind padelele din spatele volanului. Sistemul poate funcţiona complet automatizat, folosind informaţiile furnizate de sistemul de navigaţie, indicatoarele rutiere şi sistemele de asistenţă de la bord pentru a regla automat nivelul de recuperare în funcţie de necesităţi.

Sistemul de încărcare on-board permite încărcarea de la o priză de curent alternativ de 11 kW, timpul de încărcare necesar fiind de aproximativ 10 ore. Timpi de încărcare semnificativ reduşi sunt posibili folosind o staţie de încărcare în curent continuu. În cazul standardului european CCS (Combined Charging Systems) cu puterea de 110 kW, încărcarea bateriei de  la 10 la 80% durează 45 de minute.

Amplasare bateriei în podea asigură un spaţiu interior fără compromisuri, astfel că EQV păstrează caracterul polivalent şi posibilităţile de configurare a interiorului care au fost apreciate la Clasa V. Astfel, EQV se poate comanda în versiuni cu şase, şapte sau opt locuri, în funcţie de tipul scaunelor – individuale sau banchetă.

Sistemul de infotainment MBUX a fost optimizat special pentru gama EQ, pentru a pune la dispoziţie toate informaţiile relevante pentru şoferul unui vehicul electric. Desigur, unul dintre punctele forte ale MBUX – sistemul de comenzi vocale – este disponibil şi pe Clasa V şi permite accesarea directă a numeroase funcţii ale maşinii. 

 

Urmărește Promotor.ro pe Google News


Cristian Agatie
După o experiență scurtă în presa generalistă și radio, a intrat în presa auto „din oportunism” în 1994, la revista Autoturism a Automobil Clubului Român, și a rămas „din convingere” din 2008, la Auto Bild, un nou proiect demarat în România de Axel Springer în colaborare cu Edipresse. Absolvent ... citește mai mult

Comentarii
Inchide