Gata! Avem transport rapid din Bucureşti până la Aeroportul Otopeni

Autor: ProSport 10 oct. 2016 Știri auto
Gata! Avem transport rapid din Bucureşti până la Aeroportul Otopeni

România a fost desemnată să organizeze patru partide la Campionatul European din 2020. Meciurile se vor juca în Bucureşti, pe Arena Naţională, iar ţara noastră trebuie să pună la punct infrastructura de transport, cel puţin, pentru a putea asigura deplasarea echipelor şi suporterilor.

Sorin Buşe, ministrul Transporturilor, spune că Magistrala 6 (1 Mai – Otopeni) va fi gata abia în 2021, adică la un an după Campionatul European, dar poate fi găsită o soluţie de compromis, scrie ProSport.ro.

Sorin Buşe a declarat că se lucrează la o magistrală de suprafaţă care să lege oraşul de Aeroportul Otopeni, iar proiectul se va desfăşura în două etape.

„Din nou se pune problema Campionatului de fotbal şi faptul că realizarea metroului va depăşi data campionatului, deci metroul este prevăzut în 2021. Noi o să încercăm dacă putem să accelerăm proiectul, dar sunt lucrări complexe şi nu vrem să accelerăm în detrimentul calităţii. Am o altă veste bună pe care o anunţ acum, dar o să o confirm în două săptămâni. Vorbim despre o legătură de cale ferată între Bucureşti şi Aeroportul Otopeni. L-aş numi un metrou de suprafaţă. Este o soluţie foarte creativă şi foarte modernă care exista într-un dosar în minister la un colaborator. Este un proiect extraordinar, care a fost prezentat internaţional, am impresia chiar premiat, care este uşor de realizat, cu un termen de execuţie foarte scurt.

În prima etapă, până când metroul va fi gata, va asigura legătura Bucureştiului cu Aeroportul Otopeni. În cea de-a doua etapă — şi acolo poate fi cadenţat, garniturile de tren pot fi cadenţate la 15 minute, în funcţie de traficul de la Otopeni — se pot orienta înspre Bucureşti şi spre ţară. Avantajul faţă de metrou este că poate funcţiona şi noaptea, la o cadenţă mai redusă. În momentul în care metroul va fi pus în folosinţă, în 2021, cadenţa poate fi scăzută, iar această conexiune se va reorienta înspre Bucureşti şi spre ţară. Deci, noi dorim ca atunci să atragem către Otopeni legături din Braşov, din Ploieşti, chiar ne gândim din sudul Bulgariei, pentru a cuantifica la capacitate maximă Aeroportul Otopeni”, a declarat Buşe în cadrul emisiunii online „De vorbă cu ministrul tău”.

Urmărește Promotor.ro pe Google News


Visan Marian
Visan Marian
Începând cu anul 2015, Marian Vișan s-a implicat în domeniul auto, însă experiența sa în jurnalismul online începe din 2006, în timpul studiilor la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării. La vârsta de 18 ani a început să se familiarizeze cu mașinile odată cu obținerea permisului ... citește mai mult

Comentarii
Inchide