Geely în negocieri finale pentru Volvo

Autor: Cosmin Iordache 28 oct. 2009 Știri auto
Geely în negocieri finale pentru Volvo

Chinezii devin tot mai semnificativi pe harta automobilistică
globală. Dacă nu o fac încă prin industria proprie, măcar reuşesc
să se impună prin achiziţii strategice. Astfel se adeveresc
zvonurile legate de o posibilă achiziţie a constructorului Volvo de
compania chineză Geely. Ford, proprietarul de drept al
companiei suedeze, a confirmat că Geely este preferat pentru
această tranzacţie
, dar mai rămân detalii de pus la punct
până se va bate final palma.

Operaţiunea este una complicată totuşi, pentru că Ford
doreşte să nu mai aibă niciun fel de implicare financiară, dar
speră totuşi să continue colaborarea în materie de
tehnologii.
Adică, cu alte cuvinte, Ford ar vrea să
dirijeze dezvoltarea viitoare a lui Volvo, dar fără a contriubui şi
cu resurse băneşti. De asemenea, Ford mai are o problemă
existenţială în acest târg, cedarea Volvo către chinezi
fiind sinonimă şi cu ajungerea în mâna chinezilor a multor soluţii
tehnologice comune.

Nu ştim nimic încă despre preţul pe care chinezii sunt dispuşi
să îl plătească sau despre pretenţiile actualului proprietar, dar
se speculează că suma s-ar ridica la 2 miliarde de
dolari
. Această valoare este de trei ori mai mică decât a
plătit Ford în 1999 pentru preluarea constructorului. Dar criza se
pare că va fi în avantajul cumpărătorului şi există foarte multe
şanse ca Volvo să se traducă prin Geely în chineză.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide