Germania susține propunerea UE de a interzice vânzarea mașinilor cu motor cu combustie din 2035

Autor: Cristian Gubandru 21 mart. 2022 Știri auto

Germania susține propunerea UE de a opri vânzarea mașinilor cu motor cu combustie începând din 2035, renunțând la insistențele anterioare privind o excepție pentru mașinile care utilizează combustibili alternativi.

Sfârșitul motorului cu ardere internă în UE

„Noul guvern german susține proiectul Comisiei UE și, prin urmare, sprijină pe deplin sfârșitul motorului cu ardere internă pentru autoturisme și camionete în UE din 2035”, a declarat Ministerul Mediului pe Twitter.

Ministrul mediului Steffi Lemke a spus acum că guvernul nu va mai insista asupra acestei excepții.

Miniștrii mediului din UE au discutat propunerile de reducere a emisiilor la întâlnirea trimestrială de la Bruxelles. Statele membre caută să ajungă la un acord.

Discuțiile cu privire la proiectul de lege pentru interzicerea motoarelor cu ardere internă au arătat că unele țări, Țările de Jos și Belgia, doreau eliminarea treptată în 2030.

INTRĂ ÎN GALERIA FOTO

Discuțiile despre așa-numitul pachet Fit for 55, care urmărește să implementeze obiectivul UE de reducere a gazelor cu efect de seră cu cel puțin 55% până în 2030, au devenit deosebit de dure în ultimele luni din cauza creșterii costurilor energetice agravate de războiul din Ucraina.

Suedia, Danemarca, Țările de Jos și Germania preferă un sistem separat de comercializare a certificatelor de emisii care să acopere transportul rutier și clădirile, în timp ce alte țări, inclusiv Polonia și Slovacia, au avertizat împotriva costurilor pe care le-ar introduce un astfel de mecanism.

Sursa: Automotive News Europe

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: ProMotor


Cristian Gubandru
Cristian Gubandru
Cristian este absolvent al Universității Româno-Americane și al unui MBA la Academia de Studii Economice (A.S.E.). Startul în jurnalism a fost în 2003 la agenția de presă Mediafax, parte a trustului MediaPro, pe poziția de redactor, iar mai târziu la agenția de presă NewsIn, parte ... citește mai mult

Comentarii
Inchide