Gordon Murray T.33, noul supercar de 1,85 MIL. dolari, este sold out

Autor: ProMotor 07 feb. 2022 Știri auto

Noul supercar Gordon Murray T.33, care va fi fabricat în doar 100 de exemplare, a fost deja vândut. Numărul de unități disponibile au fost comandate în doar o săptămână, deși un exemplar costă aproximativ 1,85 milioane de dolari (1,62 milioane de euro).

Gordon Murray T.33 este ultimul supercar cu motor V12 lipsit de electrificare. Gordon Murray Automotive, compania fondată de creatorul lui McLaren F1, intenționează să construiască doar 100 de exemplare pentru ca acestea să aibă o valoare mai bună în timp.

Gordon Murray T.33 dispune de 615 CP

Propulsorul V12 aspirat natural, de 3,9 litri, dezvoltă 615 cai putere și 451 Nm cuplu.

Livrările noului supercar T.33 se așteaptă să înceapă în anul 2024. Producția T.33 va avea loc la sediul GMA din Windlesham, Marea Britanie, unde compania construiește un campus tehnologic extins.

Pentru primul model al companiei, T.50, livrările vor începe în acest an. Vor fi construite doar 100 de unități, plus încă 25 de exemplare pregătite pentru circuit, numite Niki Lauda T.50.

Deși T.33 și T.50 prezintă variante ale aceluiași V12 de 3,9 litri dezvoltat împreună cu Cosworth, cele două mașini sunt complet diferite, chiar prin arhitectura lor unică din carbon și aluminiu.

INTRĂ ÎN GALERIA FOTO

Acest lucru este poate cel mai evident în diferitele configurații de scaune, T.33 având două locuri și T.50 trei locuri în stil McLaren F1, cu șoferul în centru.

Cumpărătorii au, de asemenea, posibilitatea de a alege între o transmisie manuală cu 6 trepte sau o cutie de viteze automată tot cu 6 trepte. Comenzile pentru cutia de viteze automată sunt doar câteva.

Pentru modelele viitoare, GMA plănuiește să folosească sisteme de propulsie hibride și chiar sisteme de propulsie electrice. Anul trecut, GMA a declarat că înființează noua divizie Gordon Murray Electronics pentru a dezvolta sisteme de propulsie electrificate și o platformă pentru vehicule electrice.

Gordon Murray T.50 este succesorul spiritual al lui McLaren F1 din 1992, una dintre primele mașini cu trei locuri din lume. Proiectată în jurul șoferului, T.50 este un model brut și foarte ușor. Doar 986 de kilograme cântărește, adică mai puțin decât Mazda MX-5, e exemplu.

Sursa: motorauthority.com

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: Gordon Murray Automotive



Comentarii
Inchide