Guvernul propune modificarea legii iar șoferii care nu își plătesc amenda rutieră ar putea fi obligați să presteze muncă în folosul comunității sau chiar ajunge la închisoare, scrie Observatornews.ro.
Șoferii care aleg să ignore amenzile de circulație ar putea avea, în curând, probleme mult mai serioase decât simple datorii la bugetul local.
Un proiect de lege pus recent în dezbatere publică de Guvern propune înăsprirea sancțiunilor pentru cei care nu își achită amenzile contravenționale în termen.
Măsura vizează milioane de români și ar putea schimba radical modul în care sunt tratate aceste restanțe.
Potrivit inițiativei legislative, neplata unei amenzi timp de 12 luni de la data comunicării nu va mai rămâne doar o problemă administrativă. După acest termen, autoritățile vor putea sesiza instanța de judecată, iar cazul va ajunge pe masa unui judecător.
De aici, consecințele pot deveni mult mai dure pentru șoferii restanțieri. Judecătorul va avea la dispoziție două variante. Prima, obligarea persoanei sancționate la muncă în folosul comunității, o soluție deja aplicată în anumite situații similare.
A doua variantă, transformarea amenzii contravenționale într-o amendă penală, cu un termen de plată de 60 de zile. Dacă nici această sumă nu este achitată, pot apărea consecințe penale suplimentare.
Inițiatorii proiectului susțin că măsura este necesară pentru a crește gradul de colectare a amenzilor și pentru a responsabiliza persoanele care, în prezent, aleg să nu plătească niciodată sancțiunile primite.
Autoritățile recunosc că nivelul de încasare este scăzut, iar multe amenzi rămân ani la rând neachitate.
Propunerea a stârnit deja reacții critice. APADOR-CH, organizație pentru apărarea drepturilor omului, avertizează că transformarea unei amenzi contravenționale într-una penală ridică probleme serioase.
Reprezentanții ONG-ului subliniază că neplata unei amenzi nu este o infracțiune, iar sancțiunile penale ar trebui aplicate exclusiv în astfel de cazuri. Criticii susțin că, în forma actuală, legea ar putea duce la situații absurde, în care persoane cu dificultăți financiare ajung să fie tratate ca infractori doar pentru că nu au avut resursele necesare să își achite datoriile. Practic, statul ar risca să transforme datornicii în infractori, o abordare considerată excesivă.
Deocamdată, proiectul se află în dezbatere publică, iar forma finală nu este stabilită. Rămâne de văzut dacă Guvernul va ține cont de criticile formulate sau dacă noile reguli vor intra în vigoare în această variantă dură, cu efecte directe pentru șoferii care aleg să ignore amenzile de circulație.