Guvernul schimbă regulile privind înmatricularea vehiculelor

Autor: ProMotor 20 iun. 2016 Știri auto
Guvernul schimbă regulile privind înmatricularea vehiculelor

 


Cei care îşi cumpără maşini vor fi obligaţi să-şi plătească taxele în termen de 60 de zile. Altfel, înmatricularea se suspendă automat.

Aceste reglementări sunt prevăzute într-un  nou proiect de ordonanţă de urgenţă al guvernului făcut public de Secretariatul General al Guvernului pe pagina sa electronică.

Guvernul vrea să interconecteze bazele de date ale Poliţiei şi ale autorităţilor fiscale, potrivit unui proiect de ordonanţă de urgenţă, iar în cazul în care un cumpărător de autovehicul nu plăteşte taxele cu privire la deţinere şi înmatriculare în 60 de zile, înmatricularea este suspendată.

Astfel, conform noii legi, cumpărătorul unei maşini are la dispoziţie 60 de zile să-şi „îndeplinească obligaţiile de natură fiscală  prevăzute de lege cu privire la deţinerea şi înmatricularea vehiculelor”, altfel înmatricularea va fi suspendată automat.

„În termen de 60 de zile de la data înscrierii/ transcrierii transmiterii dreptului de proprietate a unui vehicul, titularul certificatului de înmatriculare este obligat să-şi îndeplinească obligaţiile de natură fiscală/financiară prevăzute de lege cu privire la deţinerea şi înmatricularea vehiculelor.

Autorităţile fiscale competente transmit autorităţii competente situaţia vehiculelor pentru care proprietarii nu şi-au îndeplinit în termen obligaţiile prevăzute la alin. (2).

Înmatricularea vehiculelor se suspendă de drept, în cazul proprietarilor care nu şi-au îndeplinit în termen obligaţiile prevăzute la alin. (2), începând cu prima zi după împlinirea acestui termen”, se scrie în proiectul postat pe site-ul Secretariatului General al Guvernului.

Executivul precizează că aceste prevederi sunt parte a unui proiect legislativ mai amplu care vizează debirocratizarea şi simplificarea administrativă.


Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide