Harghita: un șofer a lovit intenționat cu mașina pe un polițist. Din ce motiv?

Autor: Daniel Samoilă 10 dec. 2021 Știri auto
Harghita: un șofer a lovit intenționat cu mașina pe un polițist. Din ce motiv?

Un incident mai puțin plăcut pentru un polițist a avut loc în județul Harghita. Omul legii a vrut să-l legitimeze pe un șofer, dar a fost lovit intenționat cu mașina.

Polițistul susține că șoferul a parcat neregulamentar și i-a cerut actul de identitate. Conducătorul auto a refuzat inițial, apoi a intrat în mașină să-l ia.

Ulterior, șoferul a pornit mașina și l-a agățat pe polițist cu portiera deschisă.

Un polițist, lovit intenționat de un șofer din Harghita

Polițistul a fost târât câțiva metri și s-a ales cu răni la umăr și la torace, conform stirileprotv.ro. Omul legii a depus deja o plângere pentru ultraj.

Șoferul, un bărbat în vârstă de 39 de ani, nu este la prima abatere. Acesta a mai bătut un alt agent în 2019, în stațiunea Mădăraș.

Individul a mai fost cercetat în trecut și pentru alte violenți, dar polițiștii locali susțin că a scăpat nepedepsit.

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: ProMotor



Comentarii
Inchide