Harta interactivă a calităţii drumurilor din România

Autor: Andrei Ştirbu 21 ian. 2015 Știri auto

În cazul în care „hartă interactivă” îţi sună cunoscut, îţi reamintim de proiectul „Harta interactivă a autostrăzilor din România”, despre care ne-a vorbit acelaşi Ovidiu Csillik. O să-l lăsăm pe el să-ţi explice mai exact despre ce este vorba:

„Cu câteva luni în urmă am dat peste o hartă a calităţii drumurilor din România, dezvoltată de utilizatorul Vancouver de pe forumul Construim România. Ea este realizată pe baza informaţiilor trimise de şoferii care au parcurs anumite sectoare de drum şi poate fi un instrument bun pentru cei care doresc să parcurgă trasee noi sau pe care au mers acum multă vreme.

Am zis ca i-ar sta mult mai bine hărţii dacă ar fi una interactivă şi pe care te poţi “plimba” în voie. Zis şi făcut, ne-am apucat de treabă: pe baza datelor de la OpenStreetMap am clasificat aprox. 20.000 de sectoare de drum, care mai apoi au fost unite în sectoare de drum mai lungi. Pentru continuitatea drumurilor, le-am clasificat şi în interiorul oraşelor, chiar dacă ştim cu toţii calitatea, de cele mai multe ori, inferioară a drumurilor urbane. Anumite erori pot apărea din interpretarea hărţii statice, datorită gradului de generalizare a acesteia, dar per ansamblu, noi zicem că este o hartă utilă pentru toţi cei care pornesc la drum şi vor să ştie ce-i aşteaptă.

Astfel, cu Albastru (1) sunt reprezentate drumurile cu o calitate excelentă, cu Verde (2) – drumurile cu o calitate bună, cu Portocaliu (3) – drumurile acceptabile iar cu Roşu (4) – drumurile rele, cu multe gropi sau neasfaltate. Combinaţii de calitate a drumurilor (12, 13 etc.) au primit tronsoanele care se află în lucru sau în curs de reabilitare, având pe parcursul lor sectoare de drum diferite (de ex. 14 – sector de drum excelent cu porţiuni rele sau neasfaltate). Ele sunt reprezentate prin linii punctate, de culoarea calităţii superioare.

Pentru informaţii mutaţi cursorul peste un sector de drum. Pentru a vedea harta pe tot ecranul, folosiţi a treia iconiţă din stânga sus (Fullscreen).

Harta interactivă se află într-o primă variantă şi a fost realizată pe baza datelor disponibile la 9 ianuarie 2015. Mai multe îmbunătăţiri vor urma în curând!”

Click aici pentru a fi redirecţionat către harta interactivă

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide