Ikea Leko Concept

Autor: Cosmin Iordache 23 mart. 2009 Știri auto

Ikea Leko - maşină sau nu?Saab şi Volvo sunt cu un picior în groapă, dar o companie suedeză se pare că este pregătită să le ia locul pe harta scandinavă a constructorilor de automobile. Este vorba de IKEA. Nu o luaţi de bună, pentru că şi noi suntem destul de sceptici în privinţa credibilităţii, ci mai degrabă este vorba de un teaser ce prefaţează un viitor concept. Nu ştim ce fel de concept, deşi suedezii încearcă să ne convingă că este vorba chiar de o maşină, una foarte modulabilă, care se poate transforma în SUV, coupe, cabrio sau ce îţi trece prin cap.

Până a vedea minunea, care se preconizează a fi dezvelită pe 31 martie, m-am gândit la mai multe motive pentru care o maşină IKEA ar fi un lucru pozittiv:

  1. Ţi-o poţi asambla singur, ai luat-o la pachet şi nu trebuie să aştepţi până ţi-o livrează, ci o montezi singur în faţa blocului sau a casei. De asemenea, preţul cu toate taxele (DDP), afişat de importatorii auto, nu va mai include transportul până la concesionar.
  2. Suedezii au creat adevărate culte prin designul revoluţionar al produselor de mobilier, deci ar putea schimba concepţiile şi despre automobile. Piesele de mobilier din celebra reţea suedeză poartă semnături ale designerilor celebri, lucru care s-ar putea perpetua şi în domeniul automobilistic.
  3. Locurile de parcare sunt prea mici, nicio problemă, o desfaci şi o împachetezi pentru a ocupa mai puţin spaţiu. O sa ai nevoie de o singură cheie tubulară şi mult exerciţiu.
  4. Dacă fac maşini vor trebui să facă şi service-uri, iar dacă fac service-uri vor trebui să facă şi restaurante, adică mâncare ieftină şi bună de fiecare dată când mergi la schimbat uleiul.
  5. De la raionul de rebuturi vei putea cumpără maşini zgâriate sau cu mici defecte de fabricaţie la preţuri de chilipir.

Toate astea sunt nişte argumente utopice, la fel ca şi campania inedită prin care IKEA se afirmă. Voi vă puteţi gândi la alte motive pentru care o maşină IKEA ar fi binevenită?

 

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide