Deschiderea circulației pe Lotul 1 al Autostrăzii A0 București Nord ar putea fi amânată până la începutul anului 2027, a anunțat luni directorul general al CNAIR, Cristian Pistol, în timpul audierilor pentru funcția de ministru al Transporturilor, transmite Economedia.
Șeful Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere a subliniat că prioritatea absolută din acest an rămâne Autostrada Moldovei A7. Totodată, Cristian Pistol a menționat că, deși în acest ani se vor deschide noi secțiuni de drum de mare viteză, precum Nădășelu – Poarta Sălajului de pe Autostrada Transilvania, Drumul Expres Brăila – Galați și unele loturi de pe Centura Capitalei A0 Nord, termenul contractual pentru Lotul 1 expiră abia în 2027.
Oficialul a precizat că preferă să rămână realist și să nu creeze false așteptări, estimând o posibilă prelungire a lucrărilor până la începutul acelui an. Nu vând iluzii, vă spun că poate să se prelungească termenul de execuție până la începutul anului 2027”, a declarat Cristian Pistol.
Contractul pentru acest segment de autostradă a fost semnat cu asocierea Pizzarotti – Retter în septembrie 2023, la mai bine de patru ani de la lansarea licitației publice, din cauza numeroaselor contestații și amânări. Ulterior, lucrările efective pe șantier au demarat în luna martie 2025.