Încă o lansare Dacia după facelift-urile de la Paris – FOTO

Autor: Visan Marian 06 oct. 2016 Știri auto

În cadrul Salonului Auto de la Paris, Dacia a prezentat noile Logan, Logan MCV, Sandero şi Sandero facelift alături de Duster echipat cu prima cutie automată cu dublu ambreiaj de pe un automobil produs la Mioveni.

În cadrul Salonului Auto de la Paris, Dacia a prezentat noile Logan, Logan MCV, Sandero şi Sandero facelift alături de Duster echipat cu prima cutie automată cu dublu ambreiaj de pe un automobil produs la Mioveni,  informează Ziarul Financiar.

„La Paris am prezentat în premieră noua semnătură luminoasă a Dacia cu LED-uri. Avem de asemenea un nou volan şi cameră video pentru marşarier. În plus, avem acum şi cutie de viteze automată cu dublu ambreiaj pentru Duster alături de un motor nou în trei cilindri pentru Logan şi Sandero”, a spus Yves Caracatzanis, preşeşintele şi directorul general al Automobile Dacia, într-un interviu acordat ZF.

GALERIE FOTO

Noile Logan şi Sandero facelift sunt aşteptate pe piaţa locală în următoarele săptămâni, în contextul în care uzina deja se pregăteşte să le lanseze în producţie de serie, în timp ce Duster cu transmisie automată va fi lansat în primele luni ale anului următor.

„Vom lansa în România inclusiv ediţia limitată Duster Black Shadow alături de noile Logan şi Sandero”, a subliniat preşedintele companiei. Ediţia limitată a lui Duster vine cu noi jante, o nouă grilă a radiatorului alături de ornamente negre pentru planşa centrală, în habitaclu.

Uzina de la Mioveni va atinge în acest an o producţie de aproape 340.000 de maşini, similară cu cea de anul trecut, datorită noilor lansări, în contextul în care la opt luni s-au asamblat 240.000 de maşini, în scădere cu 6,5% faţă de perioada similară a anului trecut.

Yves Caracaţanis a spus că Logan MCV va fi produs şi la Tanger, în Maroc, pentru a putea creşte producţia de Duster în România, iar decizia a fost luată deoarece la Tanger deja este asamblat Sandero, cu care Logan MCV împarte platforma.

„Logan şi Sandero sunt compatibile şi au multe componente comune, în timp ce Duster este diferit şi implicit îl producem aici”, a spus Yves Caracatzanis.

Citiţi în ediţia de mâine a ZF un interviu cu preşedintele şi directorul general al Automobile Dacia.

Urmărește Promotor.ro pe Google News


Visan Marian
Visan Marian
Începând cu anul 2015, Marian Vișan s-a implicat în domeniul auto, însă experiența sa în jurnalismul online începe din 2006, în timpul studiilor la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării. La vârsta de 18 ani a început să se familiarizeze cu mașinile odată cu obținerea permisului ... citește mai mult
Ziarul Financiar
Ziarul Financiar

Comentarii
Inchide