Prețul benzinei continuă să crească iar sâmbătă a atins un nou record în România. Potrivit Gândul, benzina standard se vinde cu aproape 10 bani mai scump decât în ziua precedentă. Iar motorina se vinde în unele stații mai scump decât înainte de reducerea accizei.
Benzina se apropie vertiginos de pragul de 10 lei/litru la toate stațiile de alimentare din România.
După ce vineri a depășit recordul istoric de preț, sâmbătă a urmat o nouă scumpire, deci un nou record de preț.
Un litru de benzină standard se vinde astăzi în România cu până la 9,79 lei/litru, după o nouă rundă de scumpiri aplicată de marile companii petroliere.
Cu numai o zi înainte, prețul maxim ajunsese la 9,70 lei/litru și reprezenta deja un record pentru piața din țara noastră.
Practic, în mai puțin de 24 de ore, maximul a crescut cu încă 9 bani pe litru.
Și motorina s-a scumpit, iar în cele mai multe stații prețul depășește 10 lei/litru. Media națională este de aproximativ 9,69 lei/litru pentru benzina standard și 10,19 lei/litru pentru motorină.
Un plin de 50 de litri cu benzină costă aproape 485 de lei. Pentru un automobil diesel, o cantitate similară de combustibil depășește 500 de lei.
Datele publicate sâmbătă dimineață arată că, în stațiile monitorizate din vestul Bucureștiului, OMV avea unul dintre cele mai mari prețuri, de 9,77 lei/litru.
Petrom afișa 9,73 lei/litru, MOL 9,70 lei, SOCAR 9,69 lei, Lukoil 9,67 lei, iar Rompetrol 9,59 lei/litru.
La nivel național, însă, Monitorul Prețurilor indică un maxim de 9,79 lei pentru benzina standard și un minim de aproximativ 9,48 lei/litru.
Comparativ cu ziua precedentă, prețurile au crescut cu până la 10 bani pe litru la unele dintre rețele. Astfel, benzina se apropie tot mai mult de pragul psihologic de 10 lei/litru.

Șoferii care conduc mașini diesel plătesc, în unele situații, chiar mai mult pentru motorină acum decât înainte de reducerea accizei. La OMV și Petrom, de exemplu, pe 31 august un litru de carburant diesel era 10,20 lei, respectiv 10,14 lei.
În stațiile Petrom, motorina standard este, în prezent, 10,19 lei/litru, iar OMV comercializează diesel la 10,25 lei/litru.
La Rompetrol și MOL prețul este de 10,16 lei, SOCAR afișează 10,14 lei, iar Lukoil vinde motorina cu 10,23 lei/litru.
De la 1 septembrie, Guvernul a majorat reducerea temporară a accizei la motorină de la 20% la 25%. Inițial, asta a dus la o scădere sub 10 lei/litru a motorinei, dar până la finalul săptămânii scăderea a fost anulată de majorările succesive ale cotațiilor internaționale.
Una dintre principalele cauze este creșterea prețurilor produselor petroliere. În funcție de cotațiile internaționale companiile stabilesc prețurile de la pompă.
De exemplu, cotația Platts Med pentru motorină se menținea vineri peste 1.400 de dolari pe tonă, cu aproximativ 140 de dolari peste nivelul înregistrat la sfârșitul lunii august.
În cazul benzinei, creșterea cotației a fost mai redusă, de aproximativ 60 de dolari pe tonă, însă efectul se vede deja în prețurile din benzinării.