Cum arată încălțămintea ecologică inspirată de Volvo XC40 Recharge

Autor: Marius Vișan 16 sept. 2021 Știri auto

Ziua mondială fără mașini este celebrată anual, la 22 septembrie, promovând alternative pentru automobilul personal sau cel de serviciu. Inițiativă a Comisiei Europene, sărbătoarea este marcată în tot mai multe orașe ale lumii.

În cinstea sărbătorii, care are loc peste o săptămână, companiile Volvo și Casca vor lansa o pereche de încălțăminte sport inspirată de modelul Volvo XC40 Recharge.

Pe lângă un design de inspirație scandinavă, 10% din talpă a fost realizată dintr-o anvelopă reciclată.

Fețele pantofilor sport sunt construite din sticle de plastic reciclate. Acestea au fost transformate în fire, ceea ce conferă pantofilor o structură flexibilă.

Pantofii încorporează, de asemenea, un mic steag suedez, precum și detalii ce amintesc de farurile mașinii sub forma ciocanului lui Thor.

Deși colaborarea este un pic neobișnuită, ambele companii lucrează pentru a deveni mai ecologice. Casca își propune să fabrice toate tricotajele din materiale reciclate sau regenerabile până în 2022, în timp ce Volvo utilizarea tot mai multe materiale reciclate pe vehiculele lor. Ambele firme au adoptat, de asemenea, măsuri etice de producție care reduc la minimum consumul de energie.

În ceea ce privește încălțămintea, ea va fi disponibilă începând de săptămâna viitoare pentru suma de 168 de dolari (aproximativ 140 de euro).

Intră în GALERIA FOTO

Pe 22 septembrie sunt organizate evenimente pentru promovarea mijloacelor de transport nepoluante peste tot în lume.

Studiile arată că gazele de eșapament sunt principala sursă de poluare a marilor orașe, care afectează dramatic sănătatea oamenilor și contribuie semnificativ la efectul încălzirii globale.

În lume, peste un miliard de oameni inspiră aer foarte poluat, în special cu monoxid de carbon și dioxid de sulf, gaze rezultate din procesele industriale.

Sursă: Carscoops.com

Urmărește Promotor.ro pe Google News
Tags:

Sursa foto: Carscoops.com


Marius Vișan
Marius Vișan
Marius Vișan a poposit în lumea auto în anul 2015, însă cu jurnalismul online este familiarizat încă din anul 2006 când a început cursurile Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Contactul cu mașinile l-a luat la vârsta de 18 ani, odată cu obținerea permisului auto. Pasiunea ... citește mai mult

Comentarii
Inchide