Încape un aragaz în Dacia Spring? Experimentul unui român: ”Merg la Dedeman să iau un aragaz…”

Autor: Marius Vișan 28 apr. 2022 Știri auto

Pe lângă fiabilitate și consum, când își cumpără o mașină, fie ea de la Dacia sau oricare alt producător, românul are un argument foarte valabil: ”Să-mi fac treaba cu ea”.

Modelul electric Dacia Spring nu face excepție. Un constanțean l-a pus la treabă, reușind să transporte cu micuțul Spring un aragaz. Bărbatul a postat pe grupul de Facebook Dacia Spring Romania (Oficial) două imagini în care ne arată că modelul românesc a trecut testul cu brio.

”Mmmm dimineață nașpa… merg la Dedeman să iau un aragaz cu Loganul… mii de nervi nu intră in mașină… mă enervez și aduc mașina cea mare”, scrie bărbatul pe rețeaua de socializare.

Intră în GALERIA FOTO

În decursul timpului, modelele produse de Dacia s-au dovedit a fi bune la toate. Versatilitatea este una dintre calitățile principale cu care acest brand și-a convins publicul. Spring este unul dintre cele mai noi modele ale mărcii din Mioveni, și totodată unul dintre cele mai așteptate. Dovadă că publicul român l-a cumpărat masiv.

În aprilie 2022, Dacia Spring a ajuns la 5.000 de unități vândute în România

La începutul lunii aprilie a fost vândut cel de-al 5.000-lea vehicul Dacia Spring comercializat pe piaţa din România. Încă de la lansarea sa comercială, Dacia Spring s-a impus ca lider detașat al pieței vehiculelor electrice din România, ajungând să dețină aproape un sfert din vânzările acestui segment.

85% din clienții modelului au comandat ambele sisteme de alimentare disponibile opțional: cablul de 10A şi sistemul de încărcare rapidă la bornă de curent continuu.

La nivel european, la sfârşitul lunii martie se aflau deja în circulație aproape 40.000 de vehicule Dacia Spring. Cele mai multe dintre acestea fuseseră înmatriculate în Franţa (peste 18.000 de unităţi), Italia (6.700 de unităţi) şi Germania (5.100 de unităţi).

Lansată pe piață în primăvara anului 2021, Dacia Spring este una dintre cele mai ieftine mașine electrice din Europa.

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: Dacia Spring Romania (Oficial) / Facebook


Marius Vișan
Marius Vișan
Marius Vișan a poposit în lumea auto în anul 2015, însă cu jurnalismul online este familiarizat încă din anul 2006 când a început cursurile Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Contactul cu mașinile l-a luat la vârsta de 18 ani, odată cu obținerea permisului auto. Pasiunea ... citește mai mult

Comentarii
Inchide