Începând de astăzi, carburanţii au etichete noi în staţiile de alimentare

Autor: ProMotor 12 oct. 2018 Știri auto
Începând de astăzi, carburanţii au etichete noi în staţiile de alimentare

Staţiile de alimentare din UE şi alte şase state europene vor afişa la pompe, începând de astăzi, noile etichete care descriu tipul de carburant şi componenţa acestuia.

Astfel, numele benzinelor şi motorinelor comercializate vor fi aceleaşi ca până acum, însă toate pompele vor afişa şi noile etichete. Măsura va fi aplicată în cele 28 de state ale Uniunii Europene, în Islanda, Norvegia şi Lichtenstein, dar şi în Macedonia, Serbia, Elveţia şi Turcia.

Benzina a primit simbolul E urmat de un număr, într-un cerc, iar motorina a primit simbolul B urmat de un număr, într-un pătrat.

Etichetele pentru benzină vor fi E5 (cu cifră octanică 95 sau 98 şi cel mult 5% etanol), E10 (cu cifră octanică 95 sau 98 şi 10% etanol) şi E85 (cu 85% etanol, pentru vehicule compatibile cu acest tip de carburant), într-un cerc.

Etichetele pentru motorină vor fi B7 (cu 7% biodiesel), B10 (cu 10% biodiesel, sortiment ce urmează a fi introdus la vânzare) şi XTL (o motorină sintetică, care urmează a apărea), într-un romb.

Carburanţii alternativi vor fi etichetaţi cu H2 (hidrogen), CNG (gaze naturale compresate), LPG (gaz petrolifer lichefiat) şi LNG (gaz natural lichefiat), într-un romb.

Etichetele vor fi plasate şi pe vehiculele nou-produse, în imediata apropiere a gurii de alimentare, în manualul vehicolului, în benzinării şi la toate magazinele de vânzare ale automobilelor. Noul sistem de va ajuta consumatorii, spun oficialii UE, să aleagă tipul corespunzător de carburant pentru automobilul propriu.

Măsura a fost prevăzută în directiva 2014/94/UE din 22 octombrie 2014, privind instalarea infrastructurii pentru combustibili alternativi.

 

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide