Premierul indian Narendra Modi le-a cerut cetățenilor să lucreze de acasă, să evite deplasările inutile și să reducă utilizarea mașinilor personale, potrivit MEDIAFAX, pentru a reduce cererea de benzină și motorină.
Apelul făcut de premierul indian vine în contextul crizei energetice provocate de războiul din Iran.
India, cu o populație de aproape 1,5 miliarde de oameni, este una dintre cele mai mari consumatoare de energie din lume. De aceea depinde de țițeiul importat și orice scumpire a petrolului pune presiune atât pe bugetul statului, cât și pe populație.
Modi a spus că populația trebuie să folosească mai atent produsele petroliere, pentru că acestea sunt importate și afectează direct rezervele valutare ale țării.
Printre recomandările făcute se numără folosirea transportului public, carpooling-ul și reducerea deplasărilor care nu sunt necesare.
Premierul indian a cerut și companiilor să reia, unde este posibil, modelul de lucru de acasă folosit în perioada pandemiei de COVID-19. În plus, întâlnirile fizice ar putea fi înlocuite cu ședințe online, pentru a limita consumul de carburant.
Guvernul de la New Delhi încearcă să evite, cel puțin pentru moment, o majorare a prețurilor la pompă. Modi a declarat luna trecută că nu există o propunere pentru creșterea prețurilor la motorină și benzină, deși cotațiile internaționale au crescut.
Apelul premierului indian nu s-a limitat doar la consumul de benzină și motorină. Modi le-a cerut cetățenilor să evite și cumpărarea de aur, cel puțin pentru o perioadă, pentru că India importă cantități mari din acest metal.
În mod tradițional, aurul este cumpărat masiv la nunți și la alte evenimente de familie. Premierul a explicat că reducerea acestor achiziții ar ajuta la economisirea valutelor străine. Potrivit Bloomberg, Modi a spus că, timp de un an, indienii ar trebui să evite cumpărarea bijuteriilor din aur pentru evenimente.
Șeful guvernului de la New Delhi a promovat și adoptarea vehiculelor electrice, precum și folosirea unor soluții care reduc dependența de petrol. Fermierilor le-a cerut să reducă utilizarea îngrășămintelor chimice, iar familiilor să consume mai puțin ulei de gătit.