Interviu: supertuning românesc pe o japoneză de vis.

Autor: Alexandru Banu acum 4 ani Știri
E miercuri, e tuning, e un supercar pentru noi. Nissan, japonezi, motoare mişto, perfecte pentru tuning şi forme mai sexy decât ale prietenei tale. Ok, scuze, ne-am întins cu gluma. Dar ne întindem la interviu cu Daniel, proprietar al acestui superb … zi-ne, tu, Daniel …
 
 
… Nissan 200sx (Silvia) S14 
 
  
Când te-ai apucat de modificări, ce modificări i-ai făcut şi cât ţi-au luat ca timp? 
  
M-am apucat acum 1 an şi ceva, atunci când am achiziţionat maşina…am reparat caroseria, am schimbat o aripă pe spate, am vopsit maşina integral cu schimbare de culoare, am cumpărat un set de jante pe 18, am cumpărat o suspensie reglabilă, semnale, bari de rigidizare, scaune sport,centuri în 4 puncte, quickrelease pentru volan, rollbar, am retapitat feţele de uşi, bancheta spate, decor în interior…etc.. 
  
Unde ai făcut-o, câţi oameni au lucrat la ea? 
  
Păi am făcut-o la mine la atelier, Perfect Paint Auto, pe partea de caroserie au lucrat 2 oameni, la mecanică încă lucrează cei mai buni mecanici din Bucureşti şi tot nu-i dau de cap :)) 
 
Ai avut vreo problemă tehnică în timpul modificărilor? 
  
Nu am avut pentru că am ştiut de la început ce vreau să fac cu maşina şi de ce o cumpăr, am probleme tehnice de întreţinere a maşinii pentru că nu sunt foarte mulţi pricepuţi pe parte de mecanică. 
 
  
E ceva ce ţi-ai fi dorit să-i faci în plus şi nu ai reuşit? 
  
Da, sunt multe, probabil n-o să reuşesc să-i fac tot ce vreau până am s-o vând, dar dacă le fac şi nu mai am ce să-i fac devine plictisitoare. 
  
Cât costă maşina asta acum – preţul intial model stoc + modificări. 
  
Păi maşină costă stock aprox 6000-7000eur, cât am mai băgat eu nu ştiu exact pentru că am avut 2 set uri de roţi, am vândut, am cumpărat, nu ştiu exact dar dacă ar fi s-o vând n-aş putea s-o vând cu mai puţin de 11000 eur. 
  
Mai sunt în Bucureşti maşini ca ale tale sau poate chiar mai tari? 
  
Dacă vorbim strict de Nissan 200sx s14a, NU, nu mai sunt în Bucureşti şi nici în România, oricum e o discuţie lungă, fiecare îşi vede puiul cel mai tare…dar nu, în Bucureşti nu există una mai „tare” din punct de vedere al aspectului, mai sunt Silvii mai tari pe partea mecanică, sunt proiecte şi probabil  vor fi prezentate la voi. 
  


Comentarii
Inchide