Mașina electrică așteptată de Ion Țiriac nu este americană. Ce experiențe a avut cu Tesla: „Este înspăimântătoare”- VIDEO

Autor: Marius Vișan 28 nov. 2019 Știri auto

Începând de astăzi, 28 noiembrie, pasionații de mașini care vizitează Galeria Tiriac Collection au ocazia să admire două noi Porsche 911 Speedster, produse în anul 2019.

GALERIE FOTO

„Trebuie să-i dăm Cezarului ce-i a-l Cezarului. Porsche știe să facă și motoare și mașini frumoase, de aceea, de fiecare dată când apare o serie limitată, sunt tentat să cumpăr un model și sunt bucuros să completez galeria mea privată ce conține mărci de la A la Z”, a declarat domnul Ion Țiriac în cadrul evenimentului de lansare.

Ion Țiriac și mașinile electrice

Cu această ocazie Ion Țiriac a povestit ce experiențe a avut până în prezent cu mașinile electrice.

„Pe mine mă interesează enorm de mult mașina electrică. Din punct de vedere sportiv este mult mai performantă decât cea cu carburant…” a declarat Ion Țiriac la evenimentul de lansare Porsche.

Ion Țiriac așteaptă Skoda electrică

„Mă interesează în special o mașină pe care am văzut-o acum trei ani la Campionatul mondial de hochei, finala care a fost în Germania, și este o Skoda. Un SUV ceva mai mititel decât Volkswagen-urile care sunt acum, care pe vremea aia, într-un an jumătate, doi ani, dar se pare că vine anul viitor cu o garanție de 500 de km. Ce înseamnă garanție de 500 de km? Înseamnă că te urci în ea dar nu depășești acei 60-70 de km la oră…” a mai spus domnul Țiriac.

Ion Țiriac despre Tesla la 250 km/h: „Este înspăimântătoare”

Fostul mare tenismen a povestit și despre experiența pe care a avut-o cu o mașină Tesla.

„Am făcut o experiență acum un an, un an jumătate cu Tesla, și am venit numai de la Snagov până în oraș. Este înspăimântătoare… Într-o sută de metri aveam, nu m-a văzut Miliţia, aveam 250 km pe oră şi pe urmă am frânat-o, pentru că n-am avut interesul să rămân fără carnet…”

Apoi el a mai povestit și experiența pe care a avut-o când a băgat mașina la încărcat: „Am făcut o experiență, am băgat-o la priză. Un km pe oră, atât se încărcă. La o priză normală”.

 

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: ProMotor


Marius Vișan
Marius Vișan
Marius Vișan a poposit în lumea auto în anul 2015, însă cu jurnalismul online este familiarizat încă din anul 2006 când a început cursurile Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Contactul cu mașinile l-a luat la vârsta de 18 ani, odată cu obținerea permisului auto. Pasiunea ... citește mai mult

Comentarii
Inchide