Ironie dublă: Un călugăr beat a provocat un accident la Valea Călugărească

Ironie dublă: Un călugăr beat a provocat un accident la Valea Călugărească

Autor: Cristian Agatie acum 2 luni Știri

Reprezentanţii Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova au declarat pentru Mediafax că accidentul s-a petrecut în Valea Călugărească. Cumva, pare cel mai potrivit loc în care se putea găsi un călugăr, având în vedere denumirea localităţii. Nu înţelegem însă de ce acesta conducea cu o îmbibaţie apropiată de coma alcoolică. Asta dacă nu luăm în considerare că la Valea Călugărească se află una dintre cele mai celebre podgorii din ţară – Dealu Mare.

Dincolo de aceste stranii coincidenţe, accidentul a fost unul banal. Călugărul de 43 de ani, de loc din Maramureş, nu a păstrat distanţa regulamentară faţă de autoturismul care circula în faţa sa şi l-a lovit. În urma impactului, nicio persoană nu a fost rănită.

Potrivit poliţiştilor, călugărul conducea sub influenţa băuturilor alcoolice, având o alcoolemie de 1,77 alcool pur în aerul expirat, aşa că pe numele său a fost întocmit un dosar penal pentru conducere sub influenţa alcoolului. Am putea spune că acum va trebui să apară în faţa unei instanţe lumeşti pentru a-şi explica fapta. 

 



Comentarii
Inchide