Kia Picanto facelift: design nou și motorizări aspirate natural

Autor: Adrian Somai 04 iul. 2023 Știri auto

a prezentat mai multe fotografii oficiale cu noua Picanto facelift, o mașină din segmentul A care se încăpățânează să rămână pe piață într-o perioadă în care cei mai mulți șoferi își îndreaptă atenția către SUV-uri și crossovere. Printre altele, potrivit Motor1, Kia a pregătit cu această ocazie o serie întreagă de modificări legate de design și motorizări aspirate natural. Prețurile pentru noul model facelift vor fi făcute publice în toamna acestui an. 

„De la navetiștii urbani și profesioniști, până la adulții tineri care își cumpără prima mașină, o parte din succesul de durată al modelului Kia Picanto este atractivitatea sa de masă”, spune Sjoerd Knipping, Vice President Product & Marketing al Kia Europe. „Într-o perioadă în care societățile se luptă cu creșterea prețurilor, iar dezbaterile despre spațiul urban și calitatea vieții sunt din ce în ce mai puternice, noul Picanto le permite clienților să se bucure de libertatea pe care le-o oferă mobilitatea.”

Producătorul nipon a ales să dezvăluie mai multe imagini cu versiunea de top GT Line a noii Picanto, însă chiar și așa putem remarca schimbările făcute la nivel de înfățișare exterioară. Observăm, așadar, o bandă LED amplasată deasupra grilei frontale, faruri montate vertical și niște stopuri unite între ele printr-o altă bandă LED.

Clienții pot opta pentru una dintre cele zece nuanțe de culoare puse la dispoziție de cei de la Kia pentru noua Picanto. Noua Picanto este echipată cu un set de jante cu dimensiuni de 14 inci, însă versiunea GT Line pe care o vedem acum în poze dispune de niște jante de 16 inci. De asemenea, această versiune de top este echipată și cu niște spoilere speciale.

Kia Picanto primește mai multe noutăți și la interior

La nivelul habitaclului, noua Kia Picanto facelift ne este prezentată cu un instrumentar de bord digital și cu un display de 8 inci pentru sistemul multimedia. Clienții pot opta pentru o tapițerie din material textil sau din piele. Totodată, Kia mai anunță cu această ocazie că actualizările over-the-air vor fi disponibile pe noile modele.

Din punct de vedere tehnic, Kia anunță că noua Picanto va putea fi echipată cu două unități pe benzină, ambele aspirate natural, una de 1.0 litru, una de 1.2 litri. Motorul de 1.0 litri este o alegere bună pentru clienții care prețuiesc eficiența mai presus de orice, în timp ce motorul de 1.2 litri este mai bun pentru clienții care doresc mai multă putere, în special pentru condusul la viteze mari sau în urcare.

Transmisia se va face prin intermediul unei cutii manuale, cu cinci trepte. Totuși, clienții vor putea opta și pentru o cutie automată, tot cu cinci rapoarte. În plus, Kia susține că direcția modelelor facelift răspunde mai rapid la comenzi.

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: Kia


Adrian Somai
Adrian Somai
Am studiat cursurile Facultății de “Finanțe, Asigurări, Bănci și Burse de Valori” din cadrul Academiei de Studii Economice București. Lucrez în presă de mai bine de cinci ani, colaborând de-a lungul vremii cu diverse publicații precum Ziarul de Sport, Cars.ro sau Manager.ro. Mi-a plăcut ... citește mai mult

Comentarii
Inchide