La București se va desfășura, duminică, finala Campionatului Național de Super Rally

Autor: Radu Țuțulan 14 oct. 2026 Știri auto
La București se va desfășura, duminică, finala Campionatului Național de Super Rally

București va deveni, la finalul acestei săptămâni, „Capitala” Campionatului Național de Super Rally, notează Mediafax.

Finala Campionatului Național de Super Rally 2026 se va desfășura pe un traseu amenajat în zona Sălii Palatului, din București.

Ultima etapă a sezonului este programată pe 18 octombrie și va decide atât campionul absolut, cât și câștigătorii la celelalte categoii.

- articolul continuă mai jos -

La București se va desfășura, duminică, finala Campionatului Național de Super Rally

Cursa trebuia să aibă loc inițial pe 17 octombrie, însă organizatorii au mutat competiția cu o zi, în urma protocolului încheiat cu autoritățile. Linia de start va fi în fața Ateneului Român, pe Calea Victoriei. Apoi, supercar-urile vor parcurge un traseu care va înconjura Sala Palatului și Palatul Regal, înainte de a reveni la start.

În competiție sunt înscriși 30 de piloți proveniți din raliuri, viteză în coastă, anduranță și rally raid. Acest sezon este format din patru etape, care s-au derulat până acum la Alba Iulia, Hunedoara și Timișoara. Etapa finală, cea de duminică, din București, va desemna campionul, primii doi piloți fiind despărțiți de doar trei puncte în clasamentul general.

Accesul spectatorilor va fi gratuit, iar organizatorii estimează că aproape 10.000 de persoane vor urmări competiția din centrul Capitalei.

Trei piloți se luptă pentru titlul de campion Super Rally 2026

Aurelian Andronache pornește în finala de la București din postura de lider al clasamentului general, cu 46 de puncte. Acesta se va afla la volanul unui monopost Wolf Thunder.

Principalul său rival este Adrian Teslovan, care pilotează un Hyundai i20 Rally2. Teslovan are, după primele trei etape, 43 de puncte.

În lupta pentru titlu rămâne și Dragoș Savloschi, tot la volanul unui Wolf Thunder. Ecartul față de primul loc este însă de 13 puncte.

Simone Tempestini, la startul Super Rally București 2026

Simone Tempestini, ajuns la 11 titluri de campion național absolut de raliuri, va concura la București cu un Porsche 992 RGT.

Și Jerome France, cu un Alpine RGT, care are în palmares trei titluri absolute în competițiile de viteză în coastă și Super Rally, va lua startul la București.

Radu Benea, dublu campion în competițiile de viteză în coastă și Super Rally, este un alt pilot de top care va participa la cursa din București. Acesta va ieși pe traseu cu un Ferrari 488 Challenge.

Cursa va debuta la ora 09:30, cu manșele de recunoaștere. Cele două manșe de concurs sunt programate de la ora 14:00 și vor decide clasamentele finale ale sezonului 2026.

Competiția este organizată de AMC Racing și Federația Română de Automobilism Sportiv. Spectatorii vor avea acces gratuit inclusiv în zona padocurilor, pentru a admira de aproape mașinile de curse.


Sursa foto: AMC Racing




Comentarii
Inchide