La câți ani te poți pensiona ca șofer? Cum se calculează, ce venituri se iau în considerare în 2026 și cum te ajută „Grupa”

Autor: Radu Țuțulan 09 oct. 2026 Știri auto
La câți ani te poți pensiona ca șofer? Cum se calculează, ce venituri se iau în considerare în 2026 și cum te ajută „Grupa”

Există mai multe condiții care trebuie îndeplinite pentru a te putea pensiona, indiferent că lucrezi ca șofer sau ai altă activitate. Totuși, în funcție de Grupa în care ești încadrat, poți beneficia mai repede de aceste drepturi. Iată cum se calculează pensia unui șofer, ce venituri se iau în considerare în 2026 și la câți ani te poți pensiona.

- articolul continuă mai jos -

Pentru unii, munca de șofer poate părea ușoară. Dar să fii concentrat ore în șir la volan, într-un trafic tot mai aglomerat, de multe ori sub presiunea timpului, nu e chiar la-ndemâna oricui. Iar acest stres poate afecta, în timp, sănătatea și chiar capacitatea de a conduce.

Dar asta nu schimbă condițiile de pensionare, comparativ cu alte activități. În schimb, cei care își desfășoară activitatea în condiții periculoase și sunt predispuși la dezvoltarea unor boli profesionale grave, se pot pensiona mai repede.

Pentru bărbați, vârsta standard de pensionare este de 65 de ani. Pentru femei, pragul crește etapizat spre 65 de ani, în funcție de luna și anul nașterii. Stagiul minim contributiv este de 15 ani, în timp ce stagiul complet este de 35 de ani, cu eșalonarea prevăzută de lege pentru femei.

Valoarea pensiei depinde de veniturile pentru care s-a plătit contribuția de asigurări sociale. Adică, în cazul în care câștigi 10.000 de lei, de exemplu, dar se plătesc impozite doar pentru 3.000 de lei, pensia se va calcula numai în funcție de suma impozitată. Deci, se va calcula ca și când ai aveae un venit de doar 3.000 de lei.

La câți ani se poate pensiona un șofer pe dubă, curier sau livrator de mâncare

Un șofer care conduce o dubă de până la 3,5 tone pentru curierat intern sau un autoturism pentru food-delivery se pensionează, în prezent, după regulile generale. Deci, un bărbat ajunge în mod normal la pensia pentru limită de vârstă la 65 de ani. Așadar, nu există un avantaj special la pensionare în cazul acestor șoferi.

Veniturile realizate din curierat contează la pensie în măsura în care sunt declarate și pentru ele se plătește CAS.

Deci, dacă tips-urile sau bonusurile primite nu sunt impozitate, nu se iau în calcul la stabilirea pensiei.

Cum se calculează pensia unui șofer în 2026

Formula generală este aceeași indiferent dacă vorbim despre curier, șofer de autobuz sau conducător de TIR. Pensia este egală cu numărul total de puncte înmulțit cu valoarea punctului de referință. În 2026, punctul de pensie este de 81 de lei.

Potrivit regulilor de calcul, punctajul contributiv depinde de venitul brut pentru care se plătește CAS, raportat la câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale.

Astfel, salariul de bază, sporurile, orele suplimentare și primele pot majora pensia dacă sunt incluse în venitul pentru care se achită contribuția.

În schimb, diurnele și indemnizațiile care nu intră în baza de calcul a CAS nu generează puncte suplimentare.

După 25 de ani de stagiu contributiv pot fi acordate și puncte de stabilitate, care contribuie la majorarea pensiei, după cum notează Digi24.

La câți ani s-ar putea pensiona un șofer de autobuz

În 2026, un șofer de autobuz se poate pensiona, în mod normal, la 65 de ani dacă este bărbat.

Pensionarea mai devreme este posibilă în condițiile generale ale legii sau dacă șoferul poate demonstra că a lucrat în locuri de muncă încadrate oficial în condiții deosebite sau speciale.

Totuși, în Parlament există o inițiativă legislativă care ar permite ca anumite perioade lucrate ca șofer profesionist să fie încadrate în condiții deosebite. De exemplu, cei care efectuează transport de persoane pe rute de peste 50 km. Astfel, s-ar face o diferențiere între un șofer de autobuz sau microbuz urban și unul de autocar care circulă pe distanțe lungi, inclusiv internațional.

Conform proiectului, vârsta de pensionare s-ar putea reduce în cazul acestora cu până la 6 ani. Deci, dacă ar fi adoptată această inițiativă, șoferii profesioniști cu peste 18 ani de activitate, ar putea ieși la pensie la 59 de ani.

Legea se află deocamdată în analiza Camerei Deputaților, fiind respinsă în primă fază de Senat.

Cum te ajută „Grupa” ca șofer de TIR

Pentru un șofer de TIR, vârsta de pensionare este la fel ca în cazul celorlalte categorii de conducători auto.

În cazul transportului de mărfuri periculoase trebuie făcută o distincție importantă, deoarece grupele de ambalare din sistemul ADR nu sunt echivalente cu fostele grupe I și II de muncă și nici cu actualele condiții speciale de pensionare.

De exemplu, un conducător de autocisternă care transportă combustibil, produse chimice sau alte mărfuri periculoase, nu este încadrat automat în condiții speciale doar pentru că deține certificat ADR.

Beneficiile apar numai dacă activitatea și locul de muncă se încadrează efectiv în categoriile prevăzute de legislația pensiilor. Adică acei șoferi care efectuează transporturi în interiorul unei uzine chimice sau a unei rafinării. În aceste situații, un conducător auto se poate pensiona chiar și la 54 de ani.

Plata „la cursă” și bonusurile contează la pensie?

În privința banilor încasați, plata „la cursă” contează doar dacă suma respectivă este declarată și intră în baza de calcul a CAS.

Dacă o parte importantă a veniturilor este reprezentată de diurne sau indemnizații neincluse în baza CAS, aceste sume nu se vor lua în calcul la pensie, chiar dacă șoferul ajunge lunar să încaseze mult mai mult decât salariul său de bază.

Așadar, dacă lucrezi ca șofer de TIR, ține cont de suma pentru care angajatorul plătește impozit. Pentru că doar aceasta va fi cea care va conta în stabilirea pensiei.

Se poate pensiona anticipat un șofer în 2026?

Separat de avantajele pentru condiții deosebite sau speciale, un șofer poate folosi aceleași reguli de pensionare anticipată ca orice alt salariat.

În 2026, pensia anticipată poate fi solicitată cu cel mult cinci ani înaintea vârstei standard de pensionare de persoanele care au realizat stagiul complet contributiv sau l-au depășit cu până la cinci ani, potrivit Avocatnet.ro. Cuantumul este diminuat, însă, în funcție de perioada de anticipare și de stagiul realizat peste cel complet.

Există și posibilitatea acordării pensiei pentru limită de vârstă cu până la cinci ani mai devreme, fără această diminuare, pentru persoanele care au depășit stagiul complet contributiv cu cel puțin cinci ani.

Reducerile acordate pentru pensionarea anticipată nu se cumulează cu reducerile de vârstă pentru condiții deosebite sau speciale.

Ce pensie poate avea un livrator, un sofer de autobuz sau unul de TIR?

Pensia unui livrator, șofer de autobuz sau de TIR depinde de veniturile brute pentru care s-a plătit CAS. De asemenea, numărul anilor de cotizare influențează acest venit.

De exemplu, un livrator care a lucrat 35 de ani pe salariul minim ar putea avea o pensie apropiată de 1.500-1.800 de lei lunar, în funcție de punctajul acumulat și de valoarea punctului de referință.

Un șofer de autobuz care a avut venituri brute constante de aproximativ 6.000-7.000 de lei ar putea obține o pensie de 2.500-3.000 de lei.

Un șofer de TIR care a cotizat timp de 35 de ani pentru venituri brute de 9.000-10.000 de lei ar putea primi o pensie de 3.000-4.000 de lei.

Pentru cei care au avut o contribuție mai mică, dar au lucrat cel puțin 15 ani, pensia minimă garantată este de 1.281 de lei.


Sursa foto: ARC MEDIA




Comentarii
Inchide