Lamborghini Aventador Ultimae – Modelul legendar iese din producție

Autor: Elena Luchian 07 iul. 2021 Știri auto

Lamborghini Aventador Ultimae este modul prin care constructorul italian de supercaruri își ia adio de la modelul de legendă. Mașina iese din producție.

GALERIE FOTO

Pentru a marca finalul seriei Aventador, Lamborghini lansează Ultimae, o ediție specială, limitată la doar 600 de exemplare. Vor fi 350 de unități Coupe și 250 de unități Roadster.

Lamborghini Aventador Ultimae a preluat elemente de la Aventador S și de la Aventador SVJ. Are motor V12 de 6,5 litri care dezvotlă 780 de cai putere și un cuplu de 720 Nm. Are astfel cu 40 de cai putere mai mult decât Aventador S și cu 10 mai mult decât SVJ. Este și cu 25 de kilograme mai ușor decât versiunea S. O transmisie automată cu șapte rapoarte gestionează resursele.

Ultimae accelerează de la 0 la 100 km/h în 2,8 secunde și atinge o viteză maximă de 355 km/h. Doar 1.550 de kilograme cântărește Coupe-ul, iar Roadster-ul este cu 50 de kilograme mai greu.

Ediția specială primește standard sistemul de direcție integrală. Mașina are un eleron activ reglabil în trei poziții. 18 culori exterioare sunt disponibile. În plus, viitorul posesor de Aventador Ultimae poate alege una dintre cele 300 de culori disponibile prin programul de personalizare Ad Personam.

În cabină apar  instrumentarul de bord digital și logo-ul Ultimae, care confirmă că este vorba despre o ediție specială. Noul Lamborghini Aventador Ultimae își va face debutul public la Festivalul Vitezei de la Goodwood.

Despre Lamborghini Aventador, seria care se încheie cu Ultimae

Supercarul Lamborghini Aventador a fost prezentat oficial în februarie 2011 la Salonul Auto de la Geneva. A venit pe lume ca înlocuitor pentru Murcielago, ducând mai departe tradiția denumirilor inspirate de taurii de luptă spanioli.

Italienii au fost luați prin surprindere de interesul arătat de clienți. Au vândut 12 mașini la scurt timp după prezentarea oficială. 1000 de unități au fost construite în primele 15 luni. În septembrie 2020, compania a anunțat Aventador-ul cu numărul 10.000.

VIDEO:

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide