Legea vehiculelor lente: Ce se întâmplă cu trotinetele și bicicletele electrice

Autor: George Cristea 24 nov. 2020 Știri auto

După promulgarea de către președintele Klaus Iohannis a legii vehiculelor lente, mulți au spus că aceasta va schimba modul în care vor fi folosite, printre altele, trotinetele și bicicletele electrice. Senatorul UDMR care a inițiat legea vehiculelor lente explică ce se întâmplă cu trotinetele și bicicletele electrice după intrarea în vigoare a legii.

Intră în Galeria FOTO

Nu va fi obligatorie inspecţia RAR pentru trotinete şi biciclete electrice, transmit liderii UDMR, după ce preşedintele Klaus Iohannis a promulgat o lege iniţiată de un senator al Uniunii: „Această iniţiativă nu a vizat acest lucru”.

Ce se întâmplă cu trotinetele și bicicletele electrice după intrarea în vigoare a legii

„Încă de la iniţierea proiectului de lege, mass-media centrală a informat continuu că UDMR doreşte să facă obligatorie înregistrarea şi inspecţia tehnică periodică a trotinetelor şi a bicicletelor electrice, deşi această iniţiativă nu a vizat acest lucru. Utilizarea trotinetelor şi a bicicletelor electrice este reglementată prin articolul 12 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 13/2020, în care se precizează, foarte clar faptul că proprietarii trotinetelor şi ai bicicletelor electrice nu trebuie să înmatriculeze aceste vehicule şi nu trebuie să se prezinte la inspecţia tehnică la RAR cu acestea”, precizează liderul grupului UDMR din Camera Deputaţilor, Benedek Zakariás.

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat vineri legea care prevede că vehiculele rutiere lente care se deplasează cu maxim 25 km/h să fie înmatriculate şi înregistrate de către Registrul Auto Român. Aceasta a fost publicată în Monitorul Oficial și a intrat deja în vigoare.

În octombrie, Camera Deputaţilor a adoptat un proiect de lege, iniţiat de UDMR, care prevede introducerea unei noi categorii de vehicule – şi anume vehicule rutiere lente, pentru a putea fi înmatriculate şi înregistrate la Registrul Auto Român (RAR). Proiectul a avut ca obiect de reglementare completarea OUG 78/2000 în sensul instituirii posibilităţii de înmatriculare şi înregistrare de către RAR a vehiculelor rutiere lente.

Totodată, acesta prevede definirea vehiculelor rutiere lente ca fiind vehiculul antrenat de un motor încorporat şi care, constructiv, nu se poate deplasa cu o viteză mai mare de 25 km/h.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide