Lewis Hamilton a ieșit în stradă la protestele anti-rasism

Autor: Elena Luchian 22 iun. 2020 Știri auto

Lewis Hamilton a ieșit în stradă la protestele anti-rasism care s-au desfășrat în acest weekend în Londra. Campionul mondial din Formula 1 a fost foarte implicat în mișcarea prin care se cere egalitate între rase, demarată la nivel global, după moartea lui George Floyd.

GALERIE FOTO

Pilotul de la Mercedes-AMG Petronas, Lewis Hamilton, a ieșit în stradă pentru a protesta împotriva rasismului. Hamilton, în vârstă de 35 de ani, a postat câteva fotografii pe pagina sa de Facebook, în care apare afișând mesajul „Viețile celor de culoare contează!”

“Sunt mândru să văd cu ochii mei atâția oameni diferiți, cu vieți atât de diferite, care sprijină această mișcare”, a scris pilotul britanic pe Facebook.

Lewis Hamilton a fost foarte implicat în lupta împotriva rasismului după moartea lui George Floyd. Bărbatul afro-american în vârstă de 46 de ani a fost ucis în timpul unei arestări violente în Minneapolis, statul american Minnesota. După moartea sa, ceea ce ar fi trebuit să fie proteste pașnice s-au transformat în veritabile lupte de stradă. Protestatarii au jefuit magazine, au pătruns în reprezentanțe auto, au furat și au incendiat mașini.

Went down to Hyde Park today for the peaceful protest and I was so proud to see in person so many people of all races…

Posted by Lewis Hamilton on Sunday, 21 June 2020

 

Momente grele pentru Lewis Hamilton

Lewis Hamilton trece printr-o perioadă dificilă. Săptămâna trecută, campionul mondial a anunțat despărțirea prematură de câinele său. Bulldog-ul Coco s-a stins din viață la vârsta de 6 ani. Alături de Roscoe, Coco îl însoțea pe Lewis în călătoriile sale, la cursele de Formula 1.

Lewis va reveni pe circuit în mai puțin de două săptămâni. Prima cursă a sezonului amânat de pandemia de coronavirus se va desfășura în Austria, pe circuitul de la Spielberg, pe 5 iulie.

Last night at around 9pm, my beautiful little girl Coco died at home with the family by her side. Her little heart gave…

Posted by Lewis Hamilton on Friday, 19 June 2020

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide