Lexus NX, injectat cu agresivitate pură de 360 Elite Motorworks

Autor: ProMotor acum 5 ani Știri

Ca să transformi un Lexus NX într-un model mai agresiv decât cel standard este deja, ai nevoie de curaj şi de multă imaginaţie. Aici intervin în peisaj băieţii de la 360 Elite Motorworks, care au colaborat cu Lexus şi au prezentat la SEMA un NX 200t F SPORT un pic mai deosebit.

Un pic mai mult am vrut să spunem. Kitul de caroserie care i-a amplificat agresivitatea crossoverului Lexus este o creaţie Artisan Spirits şi nu mai are nevoie de nicio descriere. Noi spunem că imaginile sunt suficiente şi vorbesc de la sine. Pachetul de răutate este completat de un set de jante forjate HRE P104 de 21 de inci, „încălţate” cu anvelope sport Toyo Proxes T1R.

Ne aşteptam să aflăm şi detalii despre un upgrade de performanţă aplicat uzinei de sub capota crossoverului compact, însă în lipsa unor asemenea informaţii va trebui să presupunem că motorul dezvoltă în continuare 235 CP şi un cuplu maxim de 349 Nm, în versiunea sa de fabrică.

Orice alte comentarii sunt de prisos, aşa că cel mai bine este să vizionaţi galeria foto aferentă articolului ca să vă faceţi o idee despre noul look primit de Lexus NX. Ca de obicei, orice remarci vis-a-vis de design sunt binevenite, aşa că vi le puteţi exprima în voie în secţiunea de comentarii de mai jos.



Comentarii
Inchide