Limitatoarele de viteză inteligente. Îi zguduie doar pe vitezomani – VIDEO

Publicat: 15 08. 2016, 12:50

 


Actibump sunt, probabil, primele limitatoarele inteligente de viteză. Ele au fost testate în oraşul suedezLinköping, şi în scurt timp acestea şi-au demonstrat eficienţa, scrie Itsinternational.com

Limitatoarele au fost montate pe o şosea unde circulă zilnic aproximativ 5.000 de vehicule, iar după instalarea dispozitivului s-a constatat că viteza maşinilor a scăzut.  

Actibump este alcătuită dintr-un jgheab metalic adânc de 6 cm montat pe suprafaţa drumului. Acesta utilizează o unitate radar situată pe marginea drumului pentru a monitoriza viteza vehiculului care se apropie. În cazul în care un vehicul vine cu o viteză mare, placa metalica ce acoperă adâncitura din asfalt se deplasează, şi lasă să se formeze o gaură care îl va zgudui pe vitezoman.

Dezvoltatorii spun că jgheabul este suficient de adânc pentru ca şoferi să-l poată observa şi încetini, iar după impact autovehiculul nu va fi deloc afectat.

În schimb, cei care respectă limita de viteză vor trece pe deasura dispozitivului fără să simtă nimic.

Dacă sunteţi curioşi să vedeţi cum funcţionează puteţi afla din clipul de mai jos.