LIVE ProMotor: Alfa Romeo 4C, scumpă nebunie italiană. FOTOGALERIE

Autor: Adrian Mihălţianu acum 8 ani Știri

De obicei, fotomodelele sunt cu atât mai frumoase, cu cât maşina lângă care stau e mai neinteresantă. Pentru a compensa, probabil. Nu e şi cazul lui Alfa Romeo 4C, care este, din fericire, o reuşită din punctul de vedere al designului – o maşină joasă, mică, aparent simpatică, dar în realitate extrem de „rea”.

Alfa Romeo 4C

O bestie care se coboară foarte, foarte jos. Te dai la o parte imediat!

Văzută de aproape, Alfa 4C ne arată că italienii încă ştiu să facă maşini frumoase, care atrag ca un magnet privirile. La interior, avem scaune sport, cu un mix textil-Alcantara-piele care arată senzaţional, dar şi opţiuni de personalizare deocamdată specifice ediţiei speciale. Rămâne de văzut ce anume va fi disponibil pe versiunea „de serie”.

Alfa Romeo 4C

Doar comparând-o cu fotomodelele de 1.80 m îţi dai seama cât e de mică şi de rea!

Motorul turbo de 1.75 litri montat median dezvoltă nu mai puţin de 240 de CP, iar aerodinamica excelentă şi mai ales greutatea redusă a maşinii, datorată fibrei de carbon, îi permit să facă sprintul de la 0-100 km/h în circa 4.5 secunde! Cuplul de 340 Nm disponibil integral la 1.900 rpm ajută şi el, fiind transmis punţii spate prin intermediul transmisiei TCT cu dublu ambreiaj, astfel încât pe hârtie avem performanţe excepţionale, specifice unei veritabile maşini sport. Şoferul se poate dezlănţui pe viraje datorită padelelor din spatele volanului, care îi vor permite să schimbe vitezele extrem de rapid.

Alfa Romeo 4C

Un posterior superb… Mă refer la maşină!!

Nu în ultimul rând, am remarcat prezenţa sistemului DNA, care permite să selectezi un comportament diferit al maşinii în funcţie de ce doreşti – Dynamic, Natural sau All-Weather, dar şi un mod Race, care nu doar că activează un G-meter pe ecranul central, dar şi pregăteşte maşina în cel mai sportiv mod posibil.

Alfa Romeo ne spune că va produce doar 3.500 de unităţi pe an, dintre care doar 1.500 vor ajunge în Europa, la un preţ de pornire de 60.000 de euro pentru ediţia de lansare (şi mai limitată, la 1.000 de exemplare, dintre care 400 destinate Europei).

Avem şi un video, dar revenim cu el mâine! Cum vi se pare 4C-ul? Face parte pe deplin din pedigree-ul sportiv al mărcii?



Comentarii
Inchide