Locuitorii din sectorul 2 vor avea parcări de reședință supraetajate. Unde vor fi construite

Autor: George Cristea acum 6 zile Știri

După ce în sectorul 6 al Bucureștiului a început construirea de parcări, iată că și locuitorii din sectorul 2 vor avea parcări de reședință supraetajate. Primarul Radu Mihaiu a anunțat unde vor fi construite acestea.

Intră în Galeria FOTO

Primarul sectorului 2 al Bucureştiului Radu Mihaiu anunţă că în prima etapă vor fi construite aproape 400 de locuri de parcare în patru cartiere – Pantelimon, Tei, Colentina şi Iancului. Edilul estimează că, deşi taxa de parcare va creşte de anul viitor, investiţia în parcările supraetajate se se va amortiza abia peste 20 de ani.

„Pornim 10 parcaje noi cu un total de 367 locuri. Acesta e primul lot de parcări pe care îl demarăm. Proiectele sunt în diferite stadii, dar pe toate le vom finaliza în acest an. Vizăm zonele sufocate în care se parchează haotic. Aceste parcaje sunt necesare pentru a elibera trotuarele din zonele respective, DAR nu vor rezolva problema cronică a parcărilor în Bucureşti. Pentru a reda oraşul oamenilor trebuie să reducem cât mai rapid dependenţa de maşina personală” , a spus Mihaiu pe Facebook.

Parcări de reședință supraetajate în sectorul 2: Cât va costa un loc de parcare

Încasările estimate într-un an vor fi în jur de 12 milioane de lei. Toţi aceşti bani vor fi alocaţi în avans pentru crearea de locuri de parcare. Totuşi, calculele arată că investiţia Primăriei se va amortiza foarte greu.

„Costul estimat total: 4.125.770 lei. Sau 11.242/loc de parcare. La un calcul simplu reiese că amortizarea investiţiei se va face în peste 20 de ani chiar şi la noua (şi de unii hulita) taxă de parcare. Am promis că toţi banii care vor intra din această taxă se vor duce către crearea de noi locuri de parcare şi aşa voi face. Deşi vom încasa abia anul viitor noua taxă, începem investiţiile de acum” , a precizat primarul sectorului 2.

Suma anunțată de primarul Mihaiu nu este nici pe departe foarte mare. Suntem convinși că mulți locuitori din sectorul 2 ar plăti și triplu pentru un loc de parcare personal. Poate ar fi o idee bună ca Primăria să construiască aceste parcări pe banii celor care doresc să le ocupe.

Sectorul 6 a fost primul care a anunțat construirea de parcări supraetajate. Prima parcare de acest tip va fi construită în zona Lujerului și va avea circa 250 de locuri, pe patru niveluri.



Comentarii
Inchide