Mahindra poate vinde Roxor în Statele Unite. Jeep nu a primit bine vestea

Autor: George Cristea 29 dec. 2020 Știri auto

Mahindra poate vinde Roxor în Statele Unite, în ciuda asemănării evidente cu modelul Jeep Wrangler. Desigur, Jeep nu a primit bine vestea și anunță că va contesta decizia Comisiei pentru Comerț Internațional (ITC).

Intră în Galeria FOTO

Potrivit unei decizii a ITC, „modelul redesenat din 2021 al lui Roxor nu încalcă «Jeep Trade Dress» revendicat de FCA”. Compania indiană declară că această decizie vine la scurtă vreme după o decizie anterioară, în care s-a decis că Mahindra nu afectează niciuna dintre mărcile înregistrate ale FCA.

Jeep Trade Dress se referă la trăsăturile care fac modelul Jeep unic și ușor de recunoscut – în particular fiind vorba de grila specifică, farurile rotunde și forma tipică a caroseriei. Mahindra și Fiat Chrysler Automobiles s-au angajat anul trecut într-o luptă juridică pe termen lung, după ce un judecător american a decis că modelul Roxor încalcă Jeep Trade Dress.

Mahindra poate vinde Roxor în Statele Unite. Cum s-a ajuns la această decizie?

În cadrul procesului încheiat anterior cu victoria FCA se arată că trăsăturile caracteristice ale lui Wrangler, printre care clapetele de blocare a capotei motorului, tăietura ușilor deasupra panourilor laterale, au fost copiate de modelul Mahindra. Judecătorul a recomandat atunci blocarea vânzărilor lui Mahindra Roxor în Statele Unite.

Nicio decizie în acest sens nu a fost luată, iar bătălia în instanță a continuat, chiar dacă Mahindra a lansat în ianuarie o versiune restilizată a lui Roxor. Aceasta nu aducea însă schimbări importante, fiind vorba de o grilă nouă, inspirată de modelele clasice Land Cruiser. Deocamdată nu se știe cum va arăta modelul 2021 al lui Mahindra Roxor, dar indienii sunt încântați că decizia ITC le va permite să-l comercializeze în Statele Unite.

Nu la fel de încântați sunt însă cei de la FCA, care s-au declarat dezamăgiți de decizie. „FCA este dezamăgită de decizia Comisiei în ceea ce privește redesign-ul (lui Roxor – n.r.) și suntem convinși că vom avea succes în a face apel la aceasta”, au comentat cei de la FCA decizia ITC.

Jeep Wrangler nu este primul model legendar copiat. Toyota Land Cruiser la rândul său inspirată de Land Rover Defender, a fost de asemenea copiată pe diverse piețe ale lumii. Recent, Jaguar Land Rover a pierdut drepturile pentru forma lui Land Rover Defender în urma unui proces cu Ineos. Gigantul industriei chimice va produce Grenadier, un off-roader care seamănă destul de mult cu legendarul model britanic.

sursa: Carscoops

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide