Manhart MH5 GTR este un BMW pe steroizi. Un singur om îl poate avea

Publicat: 31 08. 2021, 14:39
Actualizat: 31 08. 2021, 23:07

Manhart MH5 GTR este un BMW pe steroizi. Mașina are la bază noul M5 CS, care este cel mai puternic model BMW de serie din istoria companiei. Experții în tuning au considerat că cifrele standard deja impresionante nu sunt suficiente.

GALERIE FOTO

Manhart MH5 GTR va rămâne unic în lume. Specialiștii în tuning au anunțat acest lucru adăugând la denumirea creației lor “One of One’.

Mașina a primit un autocolant Moonlight în albastru închis. Tunerii au renunțat la accentele aurii cu care BMW M5 CS iese de pe linia de asamblare în favoarea unora mai discrete. Ei au echipat mașina cu jante Manhart Classic Line cu finisaj Silk Matt Black de 21 de inci.

O suspensie de proveniență KW reglează garda la sol în funcție de preferințele celui aflat la volan.

Manhart MH5 GTR este mai puternic decât cel mai puternic BMW

M5 CS vine din fabrică cu un motor V8 de 4,4 litri, care dezvoltă 635 de cai putere și cu un cuplu maxim de 750 Nm. Cei de la Manhart au considerat că este nevoie de mai mult. Astfel că, datorită unui pachet Manhart Mhtronik Powerbox, creația lor vine acum la pachet cu 788 de cai putere și 935 Nm. Sunt parametri care fac modelul să accelereze de la 0 la 100 km/h în doar 3 secunde. Aceste cifre au fost obținute și datorită faptului că tunerii au reușit reducerea greutății cu 70 de kilograme, în urma folosirii unui pachet cu elemente din fibră de carbon.

Un sistem de evacuare cu terminații ceramice sau, opțional, din carbon, cu diametru de 102 milimetri, asigură o coloană sonoră pe măsura look-ului agresiv.

BMW-ul tunat va fi expus la Salonul Auto de la Munchen, care își deschide porțile pe 7 septembrie.

VIDEO: