Maserati GranTurismo marchează sfârșitul producției printr-o ediție specială numită Zeda – GALERIE FOTO

Autor: Marius Vișan acum 3 ani Știri auto

Maserati lansează un exemplar special GranTurismo Zéda. Acesta marchează sfârșitul producției modelului Maserati GranTurismo.

Noua mașină coincide cu anunțul recent al mărcii de a adăuga mai multe inovații în producție – odată cu începerea lucrărilor de renovare la fabrica Viale Ciro Menotti din Modena – electrificare și conducere autonomă.

După 12 ani de producție și aproximativ 40.000 de mașini vândute, Maserati GranTurismo este scos din producție, oferind companiei enerigia de a se concentra pe renovările fabricii Modena și dezvoltarea următoarei sale „mașini sport de înaltă performanță”.

Zeda este un GranTurismo normal, cu un motor Ferrari V8 de 4,7 litri care prodce 454 CP, dar primește o culoare specială. Partea din față a mașinii este albastru intens, mijlocul gri închis și partea din spate argintiu satinat.

Modelul unic afișează nuanțe exterioare futuriste și a fost proiectat de Centro Stile Maserati.

Odată cu finalizarea producției pentru GranTurismo și GranCabrio, la fabrica din Modena au început lucrările de renovare, pentru a pregăti producția noului model sport de înaltă performanță.

Noile modele GranTurismo și GranCabrio, care vor fi produse la hub-ul din Torino, vor marca o nouă eră a electrificării pentru Maserati, fiind primele modele care adoptă soluții 100% electrice din istoria mărcii.


Sursa foto: ProMotor


Marius Vișan
Marius Vișan
Marius Vișan a poposit în lumea auto în anul 2015, însă cu jurnalismul online este familiarizat încă din anul 2006, când a început cursurile Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Contactul cu mașinile l-a luat la vârsta de 18 ani, odată cu obținerea permisului auto. Pasiunea ... citește mai mult

Comentarii
Inchide