Un șofer și-a lăsat mașina neasigurată. În doar trei minute a rămas fără ea

Autor: Daniel Samoilă 18 dec. 2021 Știri auto

Caz incredibil în județul Argeș. Unui șofer i-a fost furată mașina din parcarea unui centru comercial, iar polițiștii au găsit-o peste alte trei minute avariată. Mai grav este faptul că oamenii legii au descoperit că „hoțul” nu avea permis de conducere.

Concret, incidentul s-a petrecut luni, 13 decembrie, în jurul orei 12:00. Un bărbat în vârstă de 59 de ani, din comuna argeșeană Bascov, a sunat la 112 pentru a anunța că, în timpul ce se afla în incinta unei societăți comerciale din Pitești, mașina i-a fost furată.

Polițiștii s-au mobilizat rapid și au găsit mașina peste al trei minute. Este vorba despre un Daewoo Matiz care a fost avariat de individul care a săvârșit infracțiunea. Oamenii legii au descoperit că acesta nu avea nici măcar permis de conducere.

Mașină furată și găsită avariată în doar trei minute, în Argeș

Conform Adevărul.ro, mașina avariată a fost găsită pe DN DN 73, în zona Clucereasa. Vehiculul era condus de un bărbat în vârstă de 39 de ani, din Mărăcineni – Argeş.

Bărbatul a fost condus la secția de poliție și i s-a deschis un dosar penal.

„Imediat, autovehiculul în cauză a fost transmis în atenţie pentru toate structurile din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş, ulterior fiind depistat în trafic de către poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Mioveni, pe DN 73, în zona Clucereasa

Verificările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a fost comisă, şi luarea măsurilor legale care se impun”, au anunțat cei de la IPJ Argeș.

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: Promotor



Comentarii
Inchide