Cum arată mașinile anti-coronavirus și ce opțiuni au acestea față de un autoturism normal

Autor: Promotor 02 mai 2020 Știri auto

De la chinezi a venit virusul și a paralizat lumea întreagă. Dar acum tot chinezii găsesc o soluție pentru a reduce riscul de îmbolnăvire. Construiesc mașini anti-coronavirus. Cum arată acestea și ce opțiuni au față de un autoturism normal?

GALERIE FOTO

Geely a lansat proiectul Healthy Car (Mașina Sănătoasă). De acum, producătorul chinez își va echipa toate mașinile noi cu un nou sistem de filtrare a aerului, care va fi capabil să distrugă virusuri și bacterii. Lansat în urmă cu două luni, crossover-ul Geely Icon este primul model care a primit noua dotare.

Sistemul poartă denumirea G-Clean Intelliegnt Air Purification, care imită, mai mult sau mai puțin, măștile medicale recomandate doctorilor care intră în contact cu pacienții infectați.

Compania vizează și trecerea treptată la materiale prietenoase cu mediul, dar și cu proprietăți anti-bacteriene, pe care să le utilizeze atât în sistemul de ventilație, cât și pe suprafețele atinse des de șofer și de pasageri, cum ar fi butoane sau mânere.

Geely a apelat și la o nouă metodă de livrare. Astfel, clientul nu intră în contact cu angajații companiei. Primește cheia prin intermediul unei drone, în fața locuinței sale sau în fața clădirii în care are biroul, la ora stabilită cu unul dintre consultanți. Acesta va merge ulterior să își preia noul automobil din locația stabilită. Mașina este, la rândul ei, supusă unei proceduri de curățare și dezinfectare prin nebulizare.

Masini anti-coronavirus (5)

52 de milioane de dolari investește Geely în noul său program de combatere a răspândirii virusurilor.

Geely nu este singurul producător auto din China care încearcă să-și atragă astfel clienți. SAIC a inclus pe lista de dotări opționale o lampă UV, despre care spune că asigura furnizarea unui aer steril în cabină.

Realitate sau strategie de marketing în timpul pandemiei de coronavirus?

Specialiștii din industria auto sunt însă sceptici. Într-o declarație pentru BBC, analistul Shaun Rein îi avertizează pe clienți să nu creadă tot ce li se spune. “Companiile vor încerca să profite de teama lor de COVID-19 pentru a le vinde produse și servicii la suprapreț”.

Acesta estimează că noile dotări folosite de producătorii auto din China vor deveni, în scurt timp, un trend la nivel global.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide