Mașinile cu motoare cu combustie internă (ICE) sunt mai fiabile decât mașinile electrice, arată studiile

Autor: Cristian Gubandru 21 mart. 2022 Știri auto

Mașinile electrice au fost întotdeauna considerate mai fiabile decât vehiculele pe benzină sau diesel, întrucât vehiculele electrice au mai puține piese și lichide. Cu toate acestea, un nou studiu arată că o serie de probleme care au apărut acum la mașinile electrice ar putea să nu le mai facă mai fiabile decât vehiculele cu motoare cu combustie internă.

Un nou sondaj realizat de grupul de consumatori din Marea Britanie Which? dezvăluie că proprietarii de vehicule pe benzină sau diesel raportează mai puține probleme în primii patru ani de utilizare decât proprietarii de vehicule electrice.

Aproximativ 48.000 de persoane au fost chestionate despre vehiculele pe care le conduc, care au inclus 2.184 de vehicule electrice din aproape 57.000.

INTRĂ ÎN GALERIA FOTO

Aproape 39% dintre proprietarii de vehicule electrice au raportat o problemă în primii patru ani de utilizare, comparativ cu doar 19% dintre proprietarii de mașini pe benzină și 29% dintre proprietarii de mașini diesel.

Cele mai fiabile mașini au fost cele full hybrid, doar unul din șase (17%) proprietari raportând o defecțiune. Modelele hibride plug-in au avut ceva mai multe probleme decât acestea (28%).

Nu numai că mașinile electrice tind să fie mai puțin fiabile, dar și timpul petrecut în service este mult mai mare decât pentru o mașină care are motor cu ardere internă.

Cele mai frecvente probleme au apărut la software. În unele cazuri, a durat până la cinci zile pentru a fi reparat. Spre comparație, pentru o mașină pe benzină a fost necesar un timp de trei zile pentru o reparație, iar pentru una diesel de patru zile.

Mașinile electrice cele mai fiabile

Cea mai puțin fiabilă dintre toate mărcile de vehicule electrice a fost Tesla, cu 39% dintre proprietari înregistrând cel puțin o defecțiune în decurs de 4 ani de la deținere. Circa 5% dintre aceștia au ajuns la service cu o avarie sau probleme la pornire.

Cele mai puține probleme le-au avut posesorii de Kia e-Niro, doar 6% dintre proprietari raportând o defecțiune și doar 1% dintre proprietari raportând o avarie sau probleme la pornire.

Sursa: Carscoops

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: ProMotor


Cristian Gubandru
Cristian Gubandru
Cristian este absolvent al Universității Româno-Americane și al unui MBA la Academia de Studii Economice (A.S.E.). Startul în jurnalism a fost în 2003 la agenția de presă Mediafax, parte a trustului MediaPro, pe poziția de redactor, iar mai târziu la agenția de presă NewsIn, parte ... citește mai mult

Comentarii
Inchide