Maşinile din URSS. ISTORIA automobilelor produse în Uniunea Sovietică

Autor: Adrian Mihălţianu 01 iun. 2013 Știri auto

VAZ

În anul 1966, Uniunea Sovietică, în colaborare cu Fiat, a început construcţia unei noi fabrici de maşini, pe malul râului Volga. Patru ani mai târziu, de pe linia de asamblare a fabricii Volzhsky Avtomobilny Zavod (VAZ) a ieşit primul exemplar al modelului Lada 1200, care avea la bază un Fiat 124. Sovieticii au modificat, însă, proiectul maşinii pentru ca aceasta să supravieţuiască în condiţiile vitrege din statul eurasiatic. Printre modificări s-au numărat înlocuirea motorului original cu unul nou, cumpărat tot de la Fiat, înălţarea suspensiei şi folosirea unor panouri de caroserie mai groase. Mult mai groase.

Lada 1200

Primul model Lada a fost produs în URSS în perioada 1970-1988 în mai multe variante: VAZ 2102, VAZ 21011, VAZ 21013, VAZ 21016, VAZ 21018, VAZ 21019, VAZ 2102 şi VAZ 2103. Versiunile VAZ 21018 şi VAZ 21019 erau destinate poliţiei sovietice şi KGB-ului şi au fost dotate cu motoare Wankel care dezvoltă 80 CP, respectiv 120 CP.

Succesorul modelului Lada 1200 este Lada Riva (cunoscut şi ca VAZ 2105), care a intrat în producţie în anul 1980 şi se construieşte încă, sub licenţă, în Egipt. Bazată tot pe platforma italianului Fiat 124, Lada Riva a fost produsă într-o serie de variante de caroserie: VAZ 2105 (berlină), VAZ 2104 (break) şi VAZ 2107 (berlină lux).

Lada Riva

Un alt model produs de VAZ în interiorul URSS este nemuritoarea Lada Niva (VAZ 2121), a cărei producţie a început în 1977 şi nu s-a încheiat încă. Niva este primul model VAZ care nu are la bază berlina Fiat 124, deşi multe dintre componentele mecanice au fost preluate de la celelalte modele Lada care au la bază sedanul italian. Sistemul de tracţiune integrală, caroseria şi suspensia faţă au fost, însă, dezvoltate de inginerii ruşi de la VAZ.

Lada Niva

Compania VAZ a mai lucrat şi la o maşină de oraş, care a intrat în producţie în anul 1989 la fabrica SeAZ din Serpukhov sub numele VAZ 111 Oka. Citadina rusească s-a vrut o „maşină a poporului” şi a avut un design inspirat din japoneza Daihatsu Cuore.

VAZ 111 Oka

Următorul producător de automobile din URSS, pe pagina următoare.

Pagini: 1 2 3 4 5

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide