Mazda vânzări la 9 luni

Autor: Cosmin Iordache 07 oct. 2008 Știri auto
Mazda vânzări la 9 luni

Cele 331 de unităţi vândute în septembrie reprezintă cel mai bun rezultat lunar din istorie, precum şi o creştere cu 147% faţă de aceeaşi lună a anului 2007. Cumulat, în perioada ianuarie-septembrie, creşterea vânzărilor este şi mai mare, cele 2.073 de vehicule comercializate reprezentând cu 250% mai mult decât aceeaşi perioadă a anului trecut şi depăşind volumul total de vânzări înregistrat în perioada 2005-2007.

Datorită acestor rezultate, obiectivul de vânzări stabilit pentru acest an a fost revizuit în creştere, ţinta curentă fiind mai mare de 2.500 de unităţi. Modelul care a contribuit în cea mai mare măsură la aceste performanţe a fost Mazda2, care a înregistrat cel mai bun rezultat lunar, cu 157 de unităţi comercializate în septembrie.

În viitorul apropiat, noi modele vor creşte potenţialul brand-ului. Mazda6 va fi echipată cu o nouă motorizare diesel, programată pentru lansare la finele acestui an. Aceasta va fi disponibilă cu diferite nivele de putere, precum 163 şi 185 CP, variante care vor atrage noi clienţi orientaţi de obicei spre opţiuni premium.
 

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide