Mercedes-Benz EQA – Cel mai mic model electric din gamă are multe de oferit – VIDEO

Autor: Ionuț Vîlciu 30 apr. 2024 Știri auto

Mercedes-Benz EQA este cel mai mic model electric din gama producătorului german, dar asta nu înseamnă că nu are un cuvânt de spus în segmentul SUV-urilor compacte.

EQA este cel mai mic model electric pe care îl poți cumpăra de la Mercedes-Benz în prezent și concurează cu modele precum BMW iX1 sau Volvo EX40. La fel ca rivalii săi, EQA are omologi și în tabăra mașinilor termice, fiind înrudit îndeaproape cu GLA.

Astfel, clienții care vor un SUV compact Mercedes-Benz cu propulsie electrică se pot îndrepta către EQA. Mașina arată aproape identic cu omologul său termic, astfel că păstrează designul tradițional Mercedes-Benz, dar se remarcă prin accentele albastre, panoul frontal solid și bara luminoasă ce unește cele două stopuri.

Fiind un SUV compact, EQA rămâne un model practic chiar și după electrificare. Portbagajul măsoară 340 de litri, iar cu banchetele rabatate volumul ajunge la peste 1.300 de litri. De asemenea, mașina poate transporta până la 5 pasageri în confort deplin.

Mercedes-Benz EQA poate parcurge peste 400 KM cu o singură încărcare

Mașina pe care noi am testat-o, un EQA 350 4Matic, a fost echipată cu două motoare electrice, pentru un total de 292 CP. Astfel, mașina poate accelera de la 0 la 100 km/h în doar 6 secunde, către o viteză maximă de 160 km/.

Întregul sistem este alimentat de o baterie de 68,8 kWh, despre care Mercedes-Benz spune că poate asigura până la 421 de kilometri autonomie cu o singură încărcare.

La interior, mașina oferă materiale bune, așa cum ne putem aștepta de la un Mercedes-Benz. Partea superioară a cabinei este capitonată cu materiale moi la atingere, în timp ce scaunele din piele oferă o susținere foarte bună. De asemenea, dispun de reglaje electrice, astfel că poziția la volan se reglează foarte ușor.

Ca orice mașină modernă din clasa premium, EQA ne încântă la interior cu două ecrane ce rulează sistemul de infotainment MBUX de la Mercedes-Benz. Rezoluția acestora este foarte bună, iar tabloul de bord digital este extrem de configurabil și poate fi controlat cu ajutorul butoanelor tactile de pe volan.

Cât despre preț, Mercedes-Benz EQA pornește de la 42.700 de euro cu TVA inclus în rețeaua de dealeri Țiriac Auto, după ce au fost aplicate reducerile prin Rabla Plus și avantajul client oferit de Țiriac Auto în această perioadă.

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: ProMotor


Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu este absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Primii pași în presă i-a făcut în 2021, alături de echipa WASD.ro, acolo unde a redactat primele sale materiale. Pasiunea l-a condus către presa auto, domeniul în care și-a dorit întotdeauna să activeze. ... citește mai mult

Comentarii
Inchide