Mercedes-Benz pregăteşte un coupé rival pentru Audi TT şi BMW Seria 2 Coupé

Autor: Andrei Ştirbu 29 apr. 2015 Știri auto

Mercedes-Benz are în plan producerea unui coupé entry-level, bazat pe platforma viitoarei A-Class. Cu toate că deocamdată nu este nimic confirmat – ar trebui să apară în 2019, deci mai este timp – sursele Autocar Magazine au confirmat că Dr. Dieter Zetsche este un suporter înfocat al ideii de coupé entry-level Mercedes-Benz, unul care să concureze cu Audi TT şi BMW Seria 2 Coupé. 

În versiunea de top, modelul ar fi animat de motorul patru-în-linie, de 2,0 litri, pe care îl găsim pe AMG-urile compacte actuale. Doar că aici va avea în jur de 400 de cai-putere. Şi, evident, tracţiune integrală. Ajutat de o transmisie automată cu dublu-ambreiaj, ar sprinta 0-100 km/h în circa 4,5 secunde, şi până la o viteză (limitată electronic) de 250 km/h.

Pe lângă versiunea coupé, este aşteptat şi un roadster, cu un design inspirat de actualul AMG GT. Cu toate că, în cazul acesta, SLK nu şi-ar mai avea rostul, oficialii Mercedes-Benz au infirmat deocamdată teoria că acesta din urmă va fi scos din producţie. 

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide