Mercedes-Benz SLS AMG GT: Noul safety car oficial pentru Formula 1

Autor: Tudor Rus acum 10 ani Știri auto

Condus de pilotul german Bernd Maylander, noul Mercedes-Benz SLS AMG GT este cel mai nou reprezentant al safety car-urilor de Formula 1 şi încorporează o serie de schimbări special gândite pentru a-i optimiza performanţele. Aderând la filozofia Mercedes-AMG, SLS GT beneficiază de performanţe crescute fără modificări tehnologice majore.

SLS AMG GT beneficiază de un motor AMG V8 de 6,3 litri care produce 591 CP şi un cuplu de 650 Nm cuplat la o cutie de viteze AMG SPEEDSHIFT DCT în 7 trepte. În plus, pe cel mai nou safety car de Formula 1 pot fi regăsite suspensia AMG RIDE CONTROL, frânele AMG cu discuri ceramice şi jantele forjate în 10 spiţe, din aliaj. Pe lângă zgomotul specific al puternicului motor V8, SLS AMG e capabil să parcurgă intervalul 0-100 km/h în 3,7 secunde şi să depăşească pragul de 200 km/h după doar 11,2 secunde, performanţe la care contribuie şi greutatea de doar 1.620 kilograme.

Rolul unui safety car în cadrul unei competiţii de Formula 1 este de a menţine un nivel maxim de siguranţă în timpul desfăşurării cursei. În momentul în care oficialii consideră că siguranţa cursei este periclitată de factori precum vremea neprielnică sau un accident, maşina este trimisă pe pistă.

ARUNCAŢI O PRIVIRE ASUPRA GALERIEI FOTO PENTRU A VEDEA CUM ARATĂ NOUL SAFETY CAR OFICIAL PENTRU FORMULA 1




Comentarii
Inchide