Momentul în care un camion spulberă un autoturism. La volanul mașinii se afla un bărbat de 77 de ani – VIDEO

Publicat: 10 08. 2021, 10:26
Actualizat: 10 08. 2021, 10:27

O cameră de supraveghere a surprins momentul în care un camion încărcat cu cereale a intrat în coliziune cu un autoturism. După impact, vehiculul de mare tonaj a lovit o staţie de carburant, apoi s-a răsturnat.

Se poate vedea cum autoturismul virează brusc stânga exact în momentul în care camionul se apropia pe drumul principal. La volanul autoturismului se afla un bărbat de 77 de ani.

Momentul coliziunii dintre un camion şi un autoturism a fost filmat

Accidentul soldat cu rănirea unei persoane s-a produs, luni, 9 august, pe DN1B, în zona localităţii buzoiene Merei. Toată încărcătura de cereale din autocamion s-a împrăştiat pe carosabil.

În coliziune au fost implicate un autoturism condus pe DJ203 G către intersecţia cu DN1B de un bărbat de 77 de ani, din Bucureşti, şi un autocamion de mare tonaj, condus pe drumul prioritar de un şofer de 57 ani, din Ialomiţa.

Pentru câteva ore traficul s-a desfășurat pe rute alternative, dirijat

După impactul cu autoturismul, camionul a intrat într-un container prevăzut cu pompe pentru benzină şi motorină, după care s-a răsturnat pe carosabil, împrăştiind tone de porumb pe şosea. O bucată metalică din staţia de carburant a rămas lipită pe cabina maşinii.

Accidentul s-a soldat cu rănirea şoferului autocamionului, care a fost preluat de ambulanţă pentru îngrijiri medicale. Pentru a evita o explozie, curentul electric a fost oprit şi mai multe echipaje de pompieri au supravegheat zona.

VIDEO